Dragoş al II-lea (1359 – 1361) – al doilea descălecat al Moldovei

 < Balc Vodă (1359) | Bogdan Vodă (1359 – 1367) >

În capitolul despre Dragoş Vodă am pomenit despre fraţii săi, Dragomir, Giula şi sora nenumită în documentele vremii. Dintre ei, un rol important în istoria ulterioară a Maramureşului şi a Moldovei îl va avea Giula şi urmaşii lui. Numele de Giula este forma maghiarizată a românescului Iuliu, deci putem afirma cu toată convingerea că numele real al fratelui lui Dragoş era Iuliu. În istorie, el va fi pomenit cu numele nobiliar de Giula din Giuleşti. El a avut, la rându-i, şase copiii: Dragoş, Dragomir, Ştefan, Tătar, Costea şi Miroslav.
Este mai mult ca sigur că aceşti nepoţi ai lui Dragoş Vodă l-au însoţit pe acesta în campanile lui din Moldova, deoarece la mulţi cronicari am întâlnit menţiuni despre existenţa unui oarecare Costea, conducător al unui cnezat moldav şi tatăl celor trei viitori domnitori: Ştefan I, Roman I şi Petru I, dar care nu avea o descendenţă clară. Această confuzie sau eroare rezidă din prezenţa lui alături de Dragoş Vodă în perioada când acesta conducea marca şi posibil, şi ulterior, până în anul 1359. În scopul de a legitima şi ascendenţa numelui de Muşatin, i se acordă acestuia numele de Costea Muşatin, fapt neconfirmat însă istoric.
Care a fost rolul acestui Costea în toată povestea? Era fiul lui Giula, fratele lui Dragoş, participant activ la evenimentele acelor ani tulburi din istoria Moldovei, fără nici o legătură cu Muşatinii sau viitorii domni Ştefan, Roman şi Petru.
Subiectul nostru este însă fratele său Dragoş, cel pe care îl vom numi, în continuare, Dragoş II şi pe care Grigore Ureche îl pomeneste în Letopiseţul Moldovei ca fiind domn în anul 1359. Nu putea face nici o confuzie, pentru că Dragoş Vodă cel Bătrân murise în anul 1354. Domnitorul pomenit era nepotul lui Dragoş Vodă cel Bătrân, respectiv Dragoş II. Existenţa acestui personaj îi va pune mari semne de întrebare lui Miron Costin: “Iară Ureche vornicul scrie că au descălecat ţara Dragoş vodă, ce socotim că poate <?> să fie fostu Dragoş vodă, ficior acelui Bogdan den Maramoroş, ce scrie Bomfin, istoricul ungur, că au descălecat ţara a doua oară <!>”.

Bogdan Vodă va porni, în anul 1358, o campanie de luptă îndreptată împotriva “mărcii” maghiare conduse de capitanul regal Sas, fiul lui Dragoş I.
În urma unor lupte sângeroase, care au durat aproape doi ani, Bogdan reuşeşte să înfrângă oştile maghiare cantonate în zonă şi să se impună, cu ajutorul conducătorilor locali, ca singurul stăpânitor al Moldovei. Parte din sursele istorice ne spun că Sas este ucis în aceste lupte, iar după alte surse, el este luat prizonier de Bogdan, în timp ce descendenţii lui, Balc şi nepotul Dragoş II se refugiază în Transilvania.
Bogdan refuză suzeranitatea maghiară, ceea ce va determina coroana maghiară să organizeze o nouă campanie militară pentru pedepsirea răzvrătitului Bogdan, expediţie condusă de însuşi Dragoş II. Armata coroanei maghiare, formată din corpuri de oaste maghiară şi contingente maramureşene, intră în Moldova şi va reuşi, la sfârşitul anului 1359, să-l înfrângă pe Bogdan Vodă şi să preia controlul asupra unei părţi destul de mari din teritoriul Moldovei. Bogdan se va retrage în partea nordică, în ţinutul Rădăuţilor.
Cronicarii timpului, Miron Costin şi Grigore Ureche, preiau această informaţie şi o statuează ca şi un „al doilea descălecat” făcut de Dragoş, care era de fapt Dragoş II, nepotul de frate al lui Dragoş Vodă.
Dragoş II reuşeşte ”restabilirea ţării noastre moldovene”, conform diplomei regale emise la 20 martie 1360, care menţiona aducerea Moldovei sub suveranitatea maghiară. Dragoş II şi Balc vor fi noii conducătorii ai „mărcii” maghiare a Moldovei, desemnaţi de rege.
Dar Bogdan Vodă nu se resemnează cu situaţia şi între anii 1360 – 1361, reuşeşte, după lupte sângeroase, să-i înfrângă pe Balc şi pe Dragoş II, profitând nu numai de implicarea regelui Ludovic I al Ungariei în alte conflicte europene, ci şi de „infidelitatea” domnitorului muntean, Alexandru Nicolae Basarab, intrat şi el în altercaţie cu regele maghiar şi care îi solicită papei titlul de „autocrat” (rege, monarh cu puteri absolute) pentru a fi pe picior de egalitate cu Ludovic al Ungariei. Balc este pus în situaţia să se refugieze în Maramureş, unde regele îl va recompensa pentru pierderile suferite în Moldova, acordându-i funcţii şi moşii. Dragoş II se pare că a fost ucis în aceste lupte, deoarece el nu mai este menţionat în actele cancelariei maghiare, doar urmaşii lui.

Familia lui Giula din Giuleşti în război cu Bogdan Vodă

Am pomenit mai sus despre conflictul armat din perioada 1358-1359, dintre Bogdan Vodă şi armatele conduse de Sas şi Balc pe de o parte, şi Dragoş II şi Costea, fii lui Giula din Giuleşti, pe de altă parte. Dar acest conflict îşi are originea cu mult înainte, începând de pe meleagurile Maramureşului.
Bogdan, voievodul Maramureşului, era în permanent conflict cu coroana maghiară, situaţie care va conduce la mutarea lui din Maramureş în Ungaria, ca să poată fi mai uşor de supravegheat.
În anul 1349, Ştefan, fiul lui Iuga şi nepotul lui Bogdan, intră în conflict cu Giula, fratele lui Dragoş Vodă. Proprietăţile Giuleştilor (din Giuleşti şi Nyres) sunt ocupate de către Bogdan şi nepotul său, incidentul degenerând în lupte armate sângeroase şi distrugeri de bunuri:
“Noi Ludovic, din îndurarea lui Dumnezeu rege al Ungariei, credinciosului său Ioan, fiul lui Iuga, voievodul Românilor din Maramureş, mântuire şi har. Plângerea lui Giula, fiul lui Drăguş, ne-a dezvăluit faptul că Ştefan, fiul aceluiaşi Iuga <şi> fratele său, care, în ultima vreme a căzut în vina trădării alăturându-se lui Bogdan, fostul voievod, unchiul său <şi> necredincios învederat al nostru şi al ţării, pentru faptul că nu a putut să îl abată nici pe el <Giula>, de asemenea nici pe Drăguş, Ştefan, Tătar, Dragomir, Costea şi Miroslav, fiii săi , de la calea obisnuitei credinţe, datorită statorniciei credinţei lor, nici să îi alăture tovărăşiei şi cârdăşiei sale şi a lui Bogdan, fostul voievod <şi> necredinciosul nostru învederat, i-a alungat şi i-a izgonit de pe moşiile lor numite Gyulafalva (Giuleşti), aflătoare pe malul râului Maramureş, pe care, odinioară, … domnul Carol, … vestitul rege al Ungariei, … le hărăzise aceluiaşi Giula, pentru preacredincioasele şi pline de merite slujbe ale sale, poruncind să fie arse şi date pradă focului casele lor întru paguba şi stricăciunea deloc mică a aceluiaşi Giula şi a pomeniţilor săi fii…. Dată la Bistricia (Bistriţa) … în anul 1349”.
Regele Ludovic I intervine în acest conflict solicitând lui Iuga, tatăl lui Ştefan, să-şi aducă fiul pe calea cea bună, obligându-l să-şi retragă grupurile armate de pe cele două proprietăţi ale Giuleştilor. Este interesant faptul că relaţia dintre voievodul Iuga şi regele maghiar este una cordială, pe când relaţiile lui Bogdan cu coroana maghiară sunt în permanentă “defecţiune”.
Aceste conflicte vor duce, în anul 1355, la o nouă intervenţie a regelui Ludovic I, când îi retrage lui Ioan, fiul lui Iuga, dreptul de moştenire al moşiei Nires, acordând-o lui Giula, fratele lui Dragoş Vodă şi fiilor lui: Ştefan, Tătar, Dragomir, Costea şi Miroslav. Şi aici apare o altă ciudăţenie a istoriei, anume că cel de-al şaselea fiu al lui Giula, Dragoş II, nu este menţionat în actul de moştenire (acesta era în perioada respectivă în Moldova, alături de Sas, fiul lui Dragoş Vodă).
El va fi menţionat abia în anul 1360, într-o diplomă emisă la 20 martie de cancelaria maghiară, când regele Ludovic I îl răsplăteşte pe Dragoş II pentru serviciile aduse în Moldova, donându-i nouă moşii româneşti din Maramureş:
„Ludovic, din îndurarea lui Dumnezeu, regele Ungariei, ……drept urmare, vrem să ajungă la cunostinţa tuturor, prin rândurile prezentei <scrisori>, că noi după ce au fost readuse în memoria înălţimii noastre feluritele dovezi de credinţă şi preavestitele merite ale slujbelor credincioase ale lui Drăguş, fiul lui Giula, credinciosul nostru român din Maramureş, am ştiut că el a arătat aceste dovezi de credinţă maiestăţii noastre şi a săvârşit aceste slujbe, după starea sa şi pretenţia putinţei sale, în foarte multe treburi ale noastre şi campanii militare date şi încredinţate lui, cu osebire însă în restabilirea ţării noastre moldovene prin readucerea, după zeloasa sa vitejie, la respectarea unei statornice credinţe faţă de coroana regească, printr-o grijă trează şi printr-o truda neobosită, a foarte mulţi români ce se răzvrătiseră abătându-se de la calea cuvenitei credinţe; voind noi să îi iesim în întâmpinare acestuia cu dar regesc, pentru pomenitele lui merite îndatoritoare, pentru ca celilalţi, văzând acest lucru, să fie îmboldiţi mai uşor spre săvârşirea faptelor de credinţă şi să înveţe să slujească cu mai mare devoţiune sub un principe slăvit, pentru o oarecare răsplată demnă a slijbelor sale, am dat, am dăruit şi am hărăzit câteva sate româneşti ale noastre,…. pomenitului Drăguş şi prin el lui Giula şi Lad (Ladislau), fiii săi …. precum şi moştenitorii lor, … să se bucure în toate vremurile, şi să se folosească de tot acel drept, de titlul de nobleţe, de care se ştie că se folosesc ceilalţi primi şi naturali nobili ai ţării noastre… „
Documentul pomeneşte de luptele purtate de Dragoş II în Moldova, cu Bogdan Vodă, în perioada 1359-1360, prin care coroana maghiară încerca să-şi păstreze dominaţia în zonă. Actul face menţiunea: a foarte <multor> români ce se răzvrătiseră abătându-se de la calea cuvenitei credinţe, aceşti mulţi români fiind cei conduşi de voievodul Bogdan, care lupta pentru indepedenţa Moldovei.
Moartea lui Dragoş II în Moldova va genera, în perioada 1364 -1368, noi conflicte între fiii şi fraţii săi: Ştefan, Dragomir şi peotul Miroslav, de data aceasta, legate de moşiile pe care regele maghiar Ludovic I le-a donat pentru merite faţă de coroana maghiară.
Mult timp după moartea lui Dragoş II aceste stări conflictuale par să fie la fel de intense, astfel că în anul 1384 îi avem ca protagonişti pe Ladislau, fiul lui Dragoş II şi fraţii acestuia (respectiv unchii lui), preotul Miroslav, Dragomir şi Ştefan. Scânteia a fost o banală cingătoare, care aparţinuse lui Dragoş II (?!).
În anul 1389 găsim menţionaţi în actele cancelariei maghiare alţ descendenţi ai lui Dragoş II: Costea şi sora lui Stana. Ultima informaţie care ne parvine despre decendenţii lui Dragoş II este din anul 1431, când fiul Stanei (fiica lui Dragoş II), pe nume Petru Ghergheş solicită dreptul de moştenie asupra moşiilor Slatina, Breb, Copaciu, Deseşti şi Şugatag. Se pare că de la această dată continuitatea familiei lui Dragoş II va fi asigurată de ramura Ghergheş.
Iată cum o informaţie a cronicarilor, legată de o a doua ”descălecare”, este documentată în virtutea actelor existente.

Balc Vodă (1359) | Bogdan Vodă (1359 – 1367) >