Epoca lui Burebista ( 82 – 44 î. Hr.)

< Daci şi geţi | Regii Daci şi Romanii >

Situaţia din ţinuturile carpato-pontice, la începutul secolului I î. Hr. era explosivă, dacii confruntându-se cu încercările, interne şi externe, de impunere a dominaţiei triburilor celtice şi germanice, ceea ce va duce la veşnice confruntări armate între aceştia şi băştinaşi. La acea vreme, dacii şi geţii erau fărâmiţaţi, în triburi sau mici uniuni de triburi, nereuşind să facă posibilă o opoziţie puternică contra triburilor invadatoare. Necesitatea unei asemenea uniuni o va gândi şi pune în aplicare “cel dintâi şi cel mai puternic dintre regii care au domnit vreodată peste Tracia” , Burebista.
„Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, Burebista, bărbat get, l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani. Căci, trecând plin de îndrăzneală Dunărea, şi jefuind Thracia — până în Macedonia şi Illyria —, a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu illirii [i-a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci.” (Strabon – Geographia)
În anul 82 î. Hr., Burebista preia  la tatăl său conducerea unei puternice uniuni de triburi dacice habitante în zona Munţilor Orăştiei şi împrejurimi. Remarcabil om politic şi fin diplomat, Burebista este, în acelaşi timp, şi un înzestrat conducător militar, cu veleităţi de bun organizator.
Secondat de marele preot Deceneu, colaborator şi sfetnic de taină, Burebista are curajul şi tăria de a lua în mâini destinul neamului său. „Spre a ţine în ascultare poporul, el şi-a luat ca ajutor pe Deceneu, un magician care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau [geţii], este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin.” (Strabon – Geographia)
Conform lui Strabon, Burebista, se va folosi de puterea religiei, asemeni lui Moise, „comunicând” cu Zamolxis şi transmiţând poruncile acestuia, supuşilor săi.
„ Regele lucra în înţelegere cu el [este vorba de Zamolxis] fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui] mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege — şi acelui om geţii îi spuneau zeu. Muntele [unde se afla peştera] a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa. I se zicea Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el.” (Strabon – Geographia)
În decurs de 20 de ani, reuşeşte, prin convingere paşnică sau pe cale militară (cetatea Tyras a fost arsă din temelii), să unească majoritatea triburilor geto-dacice din spaţiul carpato-pontic, punând bazele unui puternic regat cu centrul în Transilvania. Siguranţa politică ii permite o puternică dezvoltare economică, care va duce la construirea unor oraşe şi cetăţi noi, precum şi a unor sanctuare. Din această perioadă începe să se construiască un vast sistem de cetăţi şi fortificaţii în Munţii Orăştiei. Pe o suprafaţă de peste 200 kmp, se vor construi cetăţile de la Grădiştea Muncelului, Vârful lui Hulpe Prisaca, Feţele Albe, Costeşti, Piatra Roşie şi Blidaru. Acestea erau dublate de o centură exterioară, formată din cetăţile de la Căpâlna, Tilişca, Piatra Craiului şi Băniţa. De aici şi remarca cronicarului Florus că „dacii stau aninaţi de munţi”. Tot în această perioadă se vor reface marile sanctuare dacice de la Sarmisegetusa şi Racoş (jud. Braşov)

 Sanctuarul de la Sarmisegetusa


Sanctuarul de la Sarmisegetusa

Această siguranţă politică îi va fi conferită însă de puterea armelor. Strabon afirmă că Burebista era capabil să mobilizeze o armată de 200.000 de oameni, cifră foarte mare pentru acele timpuri.

Se pare că primul conflict militar în care s-a implicat Burebista a fost cel provocat de către romani în Dobrogea. Între anii 73-72 î. Hr., regele Mithridates al Pontului îşi va extinde autoritatea asupra cetăţilor greceşti de pe malul Mării Negre. Guvernatorul Macedoniei, Marcus Terentius Varro Lucullus, va interveni, învingându-l pe acesta şi obligând cetăţile greceşti să recunoască autoritatea romană. Intervenţia făcuta de către Lucullus pe teritoriul Dobrogean nu este văzuta însă cu ochi buni de către triburile getice şi aceştia ripostează, atacând legiunile romane, obligându-le să se retragă la sud de Dunăre.
Totuşi, romanii îşi vor impune autoritatea asupra cetăţilor greceşti, obligându-i pe aceştia să se răscoale în anul 61 î. Hr. Ca răspuns la această nesupunere, Guvernatorul Antonius Hybrida organizează o expediţie de pedepsire a acestora. Grecii vor căuta ajutor la triburile învecinate, astfel încât, o alianţă greco-bastarno-getică înfrânge oştile romane, silindu-le să se replieze la sud de Dunăre. Stindardele legiunilor romane înfrânte vor fi duse şi expuse la cetatea getică Genucla.
Odată terminată unificarea triburilor geto-dacice (60-59 î. Hr.), Burebista îşi va începe campania îndreptată împotriva triburilor celtice, a boilor, anarţilor şi a tauriscilor, triburi cu care se învecina Dacia (teritoriul sudic al Slovaciei de azi), şi care-şi făcuseră un obicei din a invada ţinuturile geto-dacilor în scop de jaf şi luare de prizonieri. Strabon pomeneşte despre marea confruntare dintre Burebista şi conducătorul boilor (trib germanic), Critasiros, aliat cu tauriscii. În urma luptelor duse, armata acestora este „nimicită de-a întregul”. Aceeaşi soartă o vor avea şi triburile celtice care vor fi infante şi alungate de pe teritoriul transilvănean.
Având asigurată siguranţa graniţelor, Burebista îşi va continua politica de expansiune a regatului său. Astfel că, în anul 55 î. Hr., va interveni în diferendul greco-roman şi va cuceri oraşul Olbia, aflat la gurile râului Bug, apoi Tyras, Histrita, Tomis şi Mesembria, alungându-i pe romani şi impunându-si autoritatea asupra întregului ţinut al Dobrogei, până la Munţii Haemus. Regatul lui Burebista devine unul dintre cele mai mari din acele timpuri, devenind şi o forţă militară puternică ce le va da de gândit şi romanilor.
Motivul neintervenţiei romanilor în Dobrogea, respectiv în Dacia, era pur şi simplu faptul că, la acea vreme, erau implicaţi într-un război civil, dus între Iulius Cezar (100 – 44 î. Hr.) şi Cneus Pompeius Magnus (106 – 48 î. Hr.).
Conştient de puterea romanilor, Burebista va interveni în conflictul celor doi oameni politici în anul 48 î. Hr., când, îi va promite lui Pompei ajutor militar în schimbul recunoaşterii de către acesta a vastelor hotare ale Daciei. Despre această înţelegere avem ştire, prin inscripţia descoperită la Dionysopolis (Balcic, Bulgaria), în care grecii îl glorifică pe trimisul lui Burebista, Acornion: „ Iar mai de curând, devenind regele Burebista cel dintâi şi mai mare dintre regii din Thracia şi stăpânind toată ţara de dincolo de fluviu <Dunărea> şi pe cea de dincoace, a ajuns < Acornion > şi la acesta în cea dintâi şi cea mai mare prietenie <cu regele Burebista> şi a obţinut cele mai bune foloase pentru patria sa < cetatea greacă Dionysopolis >, vorbindu-i totdeauna şi dându-i sfaturi în cele mai importante treburi şi atrăgând bunăvoinţa regelui <Burebista> pentru mântuirea oraşului <Dionysopolis> …. Şi fiind el trimis ca sol de către regele Burebista la imperatorul roman Cnaeus Pompeius, fiul lui Cnaeus, şi întâlnindu-l pe acesta în Macedonia, lângă Heraclea Lyncestis, a dus la capăt nu numai treburile regelui <Burebista >, câştigând buna dispoziţie a romanilor faţă de rege, dar şi pentru patria sa <cetatea Dionysopolis> a negociat cu foarte frumoase rezultate. ….”
Încercarea de a şi-l câştiga aliat pe Pompei nu dă roade, însă, acesta fiind înfrânt de către Cezar în bătălia de la Pharsalos, în anul 48 î. Hr., după care se va refugia în Egipt, unde va sfârşi asasinat din ordinul lui Cezar.

1.4
Informat cu privire la încercarea lui Burebista de a şi-l transforma în aliat pe Pompei, va ajunge şi la urechile noului „Dictator” al Romei, Iulius Cezar. Acesta va plănui o campanie îndreptata împotriva lui Burebista, concentrând, în anul 44 î. Hr., o mare armată pe malul estic al Mării Adriatice.
Dar confruntarea dintre cei doi nu va avea loc. În mod ciudat, amândoi vor pieri asasinaţi, în anul 44 î. Hr., de către proprii lor concetăţeni.
„ Cât despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui. Urmaşii acestuia la domnie s-au dezbinat, fărâmiţând puterea în mai multe părţi. De curând, când Caesar Augustus a trimis o armată împotriva lor, puterea era împărţită în cinci părţi. Atunci însă stăpânirea se împărţise în patru. Astfel de împărţiri sunt vremelnice şi se schimbă când într-un fel, când într-altul.” (Strabon – Geographia)
Nu avem nicio informaţie privitor la asasinarea regelui dac decât cea a lui Strabon. Care au fost motivele răscoalei supuşilor lui Burebista, nu putem şti. Afirmaţia lui Strabon legat de împărţirea regatului în cinci, sau patru, cum se contrazice el însuşi, este infirmată de către Iordanes: „După moartea lui Deceneu, l-au socotit demn de aceeaşi veneraţie pe Comosicus, fiindcă era la fel de învăţat. Pentru pregatirea lui era socotit şi rege şi prim preot şi judecator în justitia supremă. Plecând şi acesta din cele omeneşti, a ocupat scaunul de rege al goţilor, Coryllus, care a domnit peste poporul său în Dacia timp de 40 de ani. (Iordanes – Getica) .

< Daci şi geţi | Regii Daci şi Romanii >