Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.
< Imperiul lui Ioniţa Caloianul (1197-1207) | Expansiunea Imperiului sub Ioan Asan II (1218 – 1241) >
După asasinarea lui Ioniță Caloianul, la conducerea imperiului vlaho-bulgar, va trece Borilă Asan, nepotul de soră a lui Ioniță. Nu se știe, nedovedit documentar, dacă acesta a avut vreo implicare în uciderea Caloianului, petrecută sub zidurile cetății Salonicului. Istoria ulterioară morții Caloianului, prin evenimentele aleatorii și implicațiile decisive ale nepoților săi, Ioan si Alexandru, duc la concluzia că Borilă Asan nu a fost străin de asasinarea lui Ionița Caloianul. Un alt argument interesant este și faptul că imediat după înscăunare Borilă (Boril) a luat-o de soție pe văduva lui Ioniță Caloian, o prințesă cumană pe nume Ana, nume pomenit în sinodicul Bisericii Bulgare. Este foarte bine dovedit în documentele timpului că între conducătorii cumani și Ioniță Caloianul, începuseră o serie de divergente de ordin militar și ierarhic, din momentul promisiunilor, deșarte, făcute de către greci, țarului vlaho-bulgar, de a fi inscăunat Împărat al Imperiului Bizantin. Este mai mult ca sigur, că uciderea lui Ioniță Caloianul, dusă la bun sfârșit de către cumani, a fost, de fapt, hotărâtă de către aristocrația greacă în colaborare cu împăratul latin al Bizanțului.
Urmașii moștenitori a lui Ioniță Asan au avut însă alt destin. Fiica lui, Maria Asan, va deveni împărăteasă a imperiului latin, între anii 1210 – 1216, iar fiul lui trimis la școală, în anul 1205 la Roma, va dispărea din cursul istoriei nemai fiind pomenit. În istoria ulterioară a Asăneștilor, există însă un personaj istoric misterios, Mitu Asan, care va fi țar între anii 1257 – 1258, ultimul țar din familia Asăneștilor până la reluarea puterii de către aceștia, prin Mihail III Asan, în anul 1323. Este posibil ca Mitu Asan să fi fost fiul lui Ioniță Caloianul, fiind acceptat de către Ioan II Asan (1218-1241) ca ginere. In această situație, Ioan II Asan a fost în același timp, văr primar dar și socru a lui Mitu Asan. Căsătoria acestuia cu nepoata, fiind un obicei des petrecut în acele timpuri, pentru întărirea alianțelor de familie.
Singurii care mai puteau solicita dreptul la domnie erau fii lui Ioan Asan, fratele lui Ioniță Asan, viitorul Ioan II Asan și fratele său Alexandru Asan, dar aceștia, în urma conflictelor avute cu Borilă Asan s-au refugiat initial în nordul Dunării, în Muntenia, iar apoi la curtea cneazului de Halici. Să ne amintim că și Ionita Caloianul în urma fugii lui de la bizantini, din anul 1188, se va refugia la nord de Dunăre, cea ce confirmă, existența, la acea vreme, a unui/unor voievodate muntene puternice, a căror conducători țineau legătura cu familia Asăneștilor, și mai important le asigurau protecția acestora.
Borilă va încerca să ducă mai departe politica externă dominatoare, promovată de către Ioniță Asan, dar fără succes, nefiind ajutat, chiar de propria-i familie. Fratele lui, Strez, sprijinit de către fostul aliat al Caloianului, marele jupan al Serbiei, Stefan Nemanjic se va implica în recucerirea cetatii Prosek, de unde apoi va lansa campanii militare spre Macedonia. Alexei Slav, vărul lui Borilă, sa declarat independent față de imperiul asăneștilor, întemeindu-și o formațiune statală în regiunea Munților Pirin, cu sediul în orașul Melnik.
Henric I de Flandra, împăratul imperiului latin al Bizanțului, avea să realizeze, starea de slăbire a puterii imperiului vlaho-bulgar, odată cu preluarea conducerii lui, de către Borilă Asan. Astfel că în anul 1208, o puternica armata cruciată, însoțita posibil și de greci pătrunde în Balcani, ajungând până în zona orașului Philippopolis (Plovdiv). Borilă va suferi o grea înfrângere, fiind nevoit să se retragă în capitala sa Târnovo, solicitând o impăcare.
Negocierile de pace dintre Borilă și Henric I s-au facut cu implicarea a numeroase personaje. Se pare că unul dintre personajele influent, partizan al împăcării celor doua părti a fost însuși papa Ioncentiu al III- lea, care ar fi mediat între cei doi conducători. Un alt rol evident este și cel a lui Alexei Strez, vărul lui Borilă, care prin implicarea lui, va primi, ca rasplată, în anul 1209, titlul de sebastocrator, al doilea rang in ierarhie dupa titulatura de țar. Alexei Strez, va sfârși și el asasinat, asemeni unchiilor săi, în anul 1214 , după unele izvoare în 1216.
A treia persoană implicată, și se pare în mod hotărâtor, în aceste negocieri a fost fiica lui Ioniță Caloianul, Maria. Ca o garanţie a acestei păci sa mediat o căsătorie dintre aceasta și împăratul Henric I de Flandra. La refuzul a lui Henric de a lua de soţie o femeie de obârşie atăt de incertă, supuşii acestuia ( Robert de Clari) i-au replicat :’’Ba sire s-o faceţi, pentru că aceşti oameni sunt cei mai temuţi şi mai tari ai întregului Imperiu şi chiar ai pământului.’’ (după G.I. Brăteanu).
Ca o ironie a sorții , Ioniță Caloianul a luptat toată viața pentru a se impune ca și împărat, nereușind însă aceasta, dar fiica lui, urmare acestei întelegeri de pace va deveni Împărăteasa Constantinopolelui. Se pare ca, ulterior, Maria Asan, a fost suspectată de către cronicarii timpului de o oarecare implicare în asasinarea sotului ei, împăratului Henric I, survenită la 11 iunie 1216.
Tratatul de pace cu latinii însă nu-i va asigura liniștea și stabilitatea politică a lui Borilă. În anul 1210 , după alți cronicari 1211 sau 1213, patru nobili cumani din zona Vidinului se vor revolta împotriva conducerii lui Borila. În fața acestei amenințări, acesta nu va apela la ajutorul latinilor și nici la ajutorul propriilor lui boieri. Va lua legatura cu regele maghiar, Andrei al II-lea (1205-1235), solicitându-i acestuia ajutorul. Regele maghiar va porunci comitelui Ioachim al Sibiului să pregătească o oaste și să treacă Dunarea. Ioachim va forma și echipa o puternica oaste alcătuită din maghiari, valahi, pecenegi, sași și secui din Transilvania. Comitele va ataca și asedia cetatea Vidinului reușind să o ocupe, zdrobind armata cumanilor răsculați. În schimbul acestui ajutor Borilă va ceda o parte a regiunii Belgradului, regatului maghiar. Imediat după acest eveniment Borilă se va separa de soția lui cumană, și, se va căsători cu una din fiicele lui Andrei al II-lea. Pentru a-și consolida alianța cu maghiarii, Borilă mai intenționa să-și căsătorească fiica cu fiul regelui maghiar, eveniment care urma să aibă loc în anul 1214, dar care nu a putut fi dus la finalizare.
În anul 1211, Borilă a convocat un sinod bisericesc în capitala sa, Târnovo, pentru condamnarea ereziei bogomilice, a cărei influență devenea din ce in ce mai puternică.
Bogomilismul era o secta crestină dualistă medievală, apărută în sec. X în Bulgaria, în urma predicilor și învățăturii lui Bogomil, calugar care a trait in secolul al IX-lea. Răspândită apoi în țările balcanice și in Rusia, secta contesta credința creștina în Sfânta Treime, Biserica creștina, sfintele taine, ierarhia bisericeasca și autoritatea statului. Pentru bogomili, Iisus era un înger trimis să salveze sufletele oamenilor, din lumea fizică creata de un Dumnezeu rău, despre care face referire Vechiul Testament. Bogomilii practicau un ascetism sever, respingând căsătoria, consumul cărnii și al vinului. De asemenea, respingeau botezul și Euharistia (frângerea pâinii), considerându-le rituri satanice, întrucât ele folosesc elemente materiale. După distrugerea imperiului vlaho-bulgar de către turci, în anul 1393, secta bogomililor dispare.
Alianțele încheiate de către Borilă cu Imperiul Latin a lui Henric, Regatul Maghiar și Despotatul Epirului, îl vor duce pe acesta, la escaladarea unui conflict deschis cu marele jupan al Serbiei, Ștefan Nemanjić, fostul aliat a lui Ioniță Caloianul, care se va termina în mod deplorabil pentru țarul vlaho-bulgarilor. Odată cu moartea lui Henric I al Constantinopolelui, în anul 1216 și plecarea regelui Andrei al II-lea al Ungariei în cruciada a cincea, Borilă rămâne singur în fața oricarei provocari interne sau externe. Ioan Asan II, fiul lui Ioan Asan, tar intre anii 1189-1196, revine din exilul auto-impus și solicita preluarea conducerii imperiului vlaho-bulgar. Ioan Asan II va ataca și asedia Târnovo, reușind după sașe luni de zile, să o cucerească, și să o ocupe. Borila va reuși să fugă dar va fi prins și predat noului țar. Ioan Asan II va porunci ca acesta să fie orbit și închis într-o mănăstire pentru tot restul vieții.
< Imperiul lui Ioniţa Caloianul (1197-1207) | Expansiunea Imperiului sub Ioan Asan II (1218 – 1241) >