Laţcu Vodă ( 1368 – 1373 )

Ştefan Voievod al Maramureşului (1362, 1367 – 1368) | Costea Vodă (1373 – 1375) >

Laţcu (? – d.1373) a fost domnitorul Moldovei între anii 1368–1373, fiind fiul domnitorului Bogdan I şi al doamnei Maria, care, pe lângă Laţcu, au mai avut pe Costea, cel care va domni după Laţcu (între anii 1373-1375), pe Fedor (despre a cărui soartă nu avem nici o informaţi) şi o fată, Muşata-Margareta, cea care se va căsători cu Ştefan al Maramureşului, domn al Moldovei între 1362/7-1368.
Căsătorit cu Doamna Ana, a avut o fiică, Anastasia, care, la rându-i, se va căsători cu Roman I (1392 – 1394).
Preluând scaunul domniei, rămas fără sprijinul tatălui său şi al lui Ştefan al Maramureşului, aflat în faţa ameninţărilor maghiare şi a interesului polon faţă de ţara sa, Laţcu va găsi un aliat în papa Grigore al XI-lea (1370 – 1378). În acest sens se va converti la catolicism, atât el, cât şi o parte a boierilor săi, fiind recunoscut de Sfântul Scaun ca duce al Moldovei, ţară locuită de naţie valahă (dux Moldavie partium seu nationis Wlachie). În urma acestui act de convertire, papa Grigore al XI-lea numeşte, în anul 1371, doi episcopi catolici, unul la Siret (Andrei) şi unul la Milcov, fosta episcopie cumanică.
Laţcu ar mai fi avut şi un motiv personal pentru trecerea la catolicism. Căsătorit cu Ana în rit ortodox, spera că trecerea la catolicism i-ar fi permis şi obţinerea divorţului de aceasta pe motiv că nu-i poate dărui fii. Însă răspunsul Papei, într-o scrisoare datată din anul 1372, îl va surprinde pe domnitor: „ precum te felicităm pentru întoarcerea ta la religia catolică, astfel ne pare rău de femeia ta, care stăruieşte în rătăcirile cele vechi, sperând că tu prin sfaturi priincioase (favorabile) vei întoarce-o către adevarata credinţă. Nu-ţi impunem ca să o lepezi nici măcar câtva timp, numai cât bagă de seamă că nu, din împreună vieţuire cu această soţie, să te laşi ademenit de ea, şi să te lepezi de credinţa catolică”. Şi vom completa cu un text deosebit, referitor la doamna Ana: „Dar această femeie ortodoxă din Ardeal se împotrivi. Se împotrivi soţului ei, misionarilor care mişunau prin ţară şi îndeosebi la Siret, capitala; se împotrivi însuşi Papei care cu mâna lui îi scrie o scrisoare, căreia Doamna …, răspunse că ea de legea străbunilor nu se leapădă. Energia acestei femei a făcut ca, împotriva voinţei soţului ei, care era doar Domn, singurul copil, domniţa Anastasia, să rămână şi ea ortodoxă.” (C. Gane – Trecute vieţi de doamne şi domniţe).
Se pare că în acest conflict a învins Doamna Ana. La mortea sa, Laţcu va fi înmormântat în Biserica Ortodoxă din Rădăuţi, alături de tatăl său. După 107 ani, în anul 1480, Ştefan cel Mare avea să-i aşeze o piatră de mormânt cu următoarea inscripţie: „Blagocestivul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voievod, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit acest mormânt strămoşului său Io Laţco Voievod, în anul 6088 (1480), luna ianuarie 20”.
Remarcabil gestul lui Ştefan cel Mare, cel care a mutat şi Biserica de la Volovăţ la Putna, împreună cu mormântul lui Dragoş Vodă. Ştefan îşi regăseşte descendenţa, cu mandrie, în aceşti vrednici domnitori de stirpe maramureşană.
Legat de numele lui, se cuvine să facem o precizare: în conceptia multor specialişti, Laţcu ar fi o formă rutenizată din Laszlo, Ladislau sau Vladislav, ceea ce nu are nici un fundament din punct de vedere onomastic. Se ştie clar că numele de Vasile a fost asimilat de către maghiari prin convertirea lui în Laszlo, respectiv diminutivul cu nuanţă afectivă de Laci (se pronunţă Laţi). Cronicile moldovene au preluat forma maghiarizată a numelui Laszlo, moldovenizându-l ca Laţcu (a se vedea şi alte cazuri la traducerea numelor regilor maghiari în cronicile moldovene). Renumirea lui în istorie sub numele de Vasile, pe care i l-au dat părinţii lui la naştere ar fi un omagiu târziu, dar pe deplin meritat!
Perioada de domnie a lui Laţcu Vodă a însemnat intrarea Moldovei în politica europeană ca stat independent, prin recunoaşterea lui Laţcu ca domn al Moldovei, ţară a românilor.

Ştefan Voievod al Maramureşului (1362, 1367 – 1368) | Costea Vodă (1373 – 1375) >