MAXIMINUS DAIA, LICINIUS ŞI CONSTANTIN CEL MARE

libris.ro

Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.



< Gaius Galerius Valerius Maximianus | Dacia de la Constatin cel Mare la Iustinian cel Mare >

MAXIMINUS DAIA, LICINIUS ŞI CONSTANTIN CEL MARE

Gaius Valerius Galerius Maximinus Daia/Daza1
(cca. 270 – iulie/august. 313)
Născut: Gamzigrad (Serbia)
Mama: ?, de origine dacă
Tata: ? , de origine dacă
Cezar: 1 mai 305 – 310
Împărat: 311 – 313
Căsătorit: Caecilia Paulina
Copii: fiu, Maximus
fiica ?
Decedat: iulie/august 311
Înmormântat: Tarsus, Orientul Mijlociu

Maximinus Daia / Daza

Licinianus Licinius

Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius
(cca. 263/265 – 325)
Născut: Gamzigrad (Serbia)
Mama: ?, de origine dacă
Tata: ? , de origine dacă
Împărat: noe.308 – 324
Căsătorit: Flavia Iulia Constantia, sora lui Constantin cel Mare
Copii: Liciniu cel Tânăr
Decedat: Tesalonic, 325
Înmormântat: ?
Urmaşii lui Galerius la tronul Imperiului vor fi Gaius Valerius Galerius Maximinus Daia/Daza (305 – 313) şi Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (308 – 324).
Daia, numit uneori şi Daza, născut în jurul anului 270 în zona localităţii Felix Romulianum, fiind nepotul de soră a lui Galerius, înfiat de către acesta, va fi ridicat în anul 305 la rangul de Cezar şi trimis să administreze Orientul Mijlociu şi Egiptul.
Licinius s-a născut în jurul anilor 263 – 265, tot în zona Felix Romulianum, din părinţi ţărani simpli de origine dacică, fiind ridicat la rang de impara de către Galerius, în anul 308 (‘’ ridică la treapta de imperator pe Licinius, dac de origine şi prieten vechi al său, care-i adusese, prin vitejia lui, mari servicii ) – Eutropius.
După numirea lui în calitate de August, Liciniu va prelua administrarea şi paza graniţei Dunărene, ducând veşnice lupte împotriva sarmaţilor şi triburilor carpice (310).
Urmare a morţii lui Galerius, cei patru conducători ai imperiului – Constantin în Gallia, Brittania şi Spania, Maxentius în dioceza Italia, Licinius în Peninsula Balcanica şi Pannonia şi Maximinus Daia în Asia Mica, Palestina şi Egipt, vor încerca prin diferite mijloace să se alieze unul câte unul împotriva celorlalţi.
Prima mişcare o va face Maximianus Daia care îl va atrage de partea lui pe Licinius ; Constantin nu va interveni, sperând ca cei doi să nu intervină în conflictul pe care îl avea cu Maxentius. Maximianus Daia va fi primul care se va auto-intitula Augustus, luând sub protecţia lui pe Valeria, văduva lui Galerius, dar şi pe mama acesteia, Prisca, dar şi pe fiul nelegitim a lui Galerius, Candidianus. Chiar dacă era caracterizat, cu rea voinţa, de către scriitorii creştini ca un om incult, crud şi stăpânit de beţie, Daia se va dovedi un împărat foarte energic, cu deosebite calităţi administrative şi militare. În ciuda admiraţiei deosebite pe care o avea faţă de Diocletian şi Galerius, Maximinus Daia nu va respecta edictul emis de Galerius, continuând şi intensificând persecuţiile împotriva creştinilor.
Deoarece Licinius nu avea încredere în caracterul schimbător a lui Daia, va încerca o apropriere faţă de Constantin, care, în acel timp era preocupat să cucerească Italia şi Africa de nord vest, aflate sub administraţia lui Maxentius. În bătălia de la podul Milvius (podul Şoimului) de peste râul Tibru, din anul 312, Constantin avea să-l înfrângă pe Maxentius. Mare parte a armatei acestuia avea să se înece, împreuna cu însuşi împăratul, Constantin va intra astfel învingător în Roma, cu speranţa clădirii unei ‘’ noi ere de aur ‘’ pentru cetăţenii romani.
De la Roma, Constantin se va deplasa în cursul lunii februarie 313 spre Milano, unde avea să se întâlnească cu Licinius, noul lui aliat. Întărirea acestei alianţe se va face prin casatorii sorei vitrege a lui Constantin, Flavia Iulia Constantia, cu Licinius şi prin semnarea Edictului – scrisoare de la Milano.
Profitând de această întâlnire, Maximinus Daia trece Bosforul în fruntea la 70.000 de soldaţi şi asediază Bizanţul. Licinius este forţat să părăsească în mare graba Italia şi să se îndrepte spre Balcani, spre întâmpinarea lui Daia. Acesta a pătruns în Tracia, îndreptându-se spre Dunăre unde spera să şi-i atragă de partea lui, prîntr-o substanţială recompensă, pe soldaţii care păzeau garnizoanele dunărene.
La 30 aprilie 313, armatele celor doi conducători se întâlnesc faţă în faţă în apropriere de Tzurullum, în Valea Erginus, unde armata, mult slăbita de drumul făcut, a lui Maximinus Daia avea să fie înfrântă de către cei abia 30.000 de soldaţi a lui Licinius. Însuşi Daia va scăpa cu greu cu viaţă, reuşind să fuga în Cilicia la Tarsus în Asia Mica. Aici a încercat să-şi refacă forţele armate pentru a rezista unui contraatac al inamicului său chiar pentru a ataca din nou. Se pare însă că, aici, Daia va muri în urma unei boli contractată brusc său otrăvit. Unii autori însă afirmă contrariul, spunând că el ar fi fost ucis într-o luptă de urmăritorii lui, trimişi de Licinius, împreuna cu şotia şi copiii, său s-ar fi sinucis, neacceptând pierderea suferită.
Licinius devine astfel singur stăpânitor al Imperiului Roman de Răsărit.
După dispariţia lui Maximinus Daia, Licinius s-a purtat cu o cruzime excesivă cu comandanţii militari şi demnitarii fostului impara, eliminând în acelaşi timp, întreaga familie a acestuia precum şi cea a lui Galerius şi Severus. Cu această ocazie, vor sfârşi asasinaţi Valeria, şotia lui Galerius şi Candidinus fiul acestuia, Prisca, şotia lui Diocletian, mamă a Valeriei şi soacră a lui Galerius. Lactantius pomeneşte despre această răzbunare a lui LIcinius completând lista cu şotia lui Maximinus Daia şi cei doi copii ai ei dar şi cu Severinus fiul lui Sever.
2Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus
(27 febr.272 – 22 mai 337)
Născut: Naissus, Dacia Aureliana (Nis, Serbia)
Mama: Elena
Tata: Constantius Chlorus
Cezar:25 iul.306-29 oct.312
August: 29 oct.312 – 19 sept.324
Împărat unic: 19 sept.324 – 22 mai 337
Căsătorit: (1) Minervina
(2) Fausta
Copii: Crispus (1)
Constantin, Constantiu,
Constant, Constantina,
Elena (2)
Decedat: Nicomedia, 22 mai 337
Înmormântat: Constantinopol

Constantin, viitorul împărat Constantin cel Mare, s-a născut la 27 februarie 272 la Naissus (Nis) în provincia romană Dacia Ripensis, fiu al lui Constantius Chlorus şi al Elenei. Originea lui şi a părinţilor săi este mult discutată.

3
Tatăl său, Constantius, cezar între anii 293 – 305 şi august între anii 305-306, era originar din Dardania (Serbia de nord – est), ţinut care făcea parte din Dioceza Dacia iar mama lui Elena, la Bithinia, în Asia Mica, conform ipotezei unor scriitori creştini. Nu este sigur că Constantius ar fi fost căsătorit cu Elena, deoarece istoria vremii îl prezintă căsătorit oficial cu Theodora, cu care a avut 6 copii, mai mult ca sigur că Elena ar fi fost doar o concubină.
Sub influenţa tatălui său, Constantin va lua şi el calea armelor, reuşind în scurt timp să avanseze în ierarhia militară. Aflat sub oblăduirea lui Galerius, el a participat şi a condus o serie de campanii militare împotriva „barbarilor” de la Dunăre, sarmaţi, goţi şi carpi.
Dar să revenim la momentul dispariţiei lui Maximinus Daia.
Odată eliminat Maximinus Daia, în 313, Constantin şi Licinius vor domni în buna înţelegere, fiecare administrând câte jumătate din Imperiul Roman, în sistem diarhie.
Cei doi împăraţi vor încerca însă să refacă sistemul tetrarhiei. Astfel încât, Constantin îl va numi ca şi Cezar pe Bassianus, şotul sorei lui vitrege, Anastasia, încredinţându-i o parte din provinciile occidentale, inclusiv Italia. Licinius, fiind bun prieten cu Bassianus, îi încredinţă acestuia şi administrarea Pannoniei, numindu-l, în replică, Cezar pe fiul său minor, Licinius cel Tânăr.
Dar Bassianus s-a răsculat împotriva cumnatului său, sprijinit se pare şi de către Licinius. Constantin a pus să fie prins cumnatul şi executat, fapt ce a dus la ruptura dintre el şi Licinius.
Prima înfruntare militară dintre cei doi va fi la data de 8 octombrie 314, la Cibalae, în Pannonia. Bătălia va fi nedecisă, Licinius se va retrage pe teritoriul Traciei pentru a-şi reevalua efectivele militare, în vederea obţinerii unei victorii finale. Această posibilă victorie va fi pregătita şi prin numirea lui Aurelius Valerius Valens în funcţia de August, ca succesor a lui Constantin.
A doua ciocnire de la Campus Ardiensis, la vest de Adrianopol, anul, se pare, 315, se va termina tot nedecisă, niciunul din cei doi împăraţi neputând să se impună. Pacea va fi acceptată de către Constantin în schimbul unor concesii făcute de către Licinius: executarea lui Valerius Valens (316) şi alipirea părţii vestice a Peninsulei Balcanice la teritoriile lui Constantin, Licinius păstrând doar Dioceza Traciei.
Urmare a acestui compromis, Constantin îşi va stabili noua capitală răsăriteana iniţial la Sirmium şi ulterior la Serdica. Prezenţa lui Constantin între anii 315 – 316 în ţinuturile de la sud de Dunăre îl vor pune în situaţia să-şi apere graniţele părţii lui de imperiu extinse, supuse atacurilor carpilor şi goţilor. Constantin îşi va adăuga la nume titlurile de Gothicus Maximus şi Carpicus Maximus. Pentru a-şi consolida poziţia în zona dunăreana, Constantin cel Mare va construi pe malul stâng al Dunării, în locul de vărsare al râului Argeş în fluviu, o cetate pe care o va denumi Constantin Dafne.
Acelaşi lucru îl va face şi Licinius, în anul 316, când va dispune reconstruirea cetăţii Tropaeum Traiani, distrusă anterior, în timpul unui atac al goţilor.
În anul 317, la Serdica, Constantin şi Licinius, de comun acord, vor acorda titlul de Cezar fiilor lor, Constantin numindu-l pe Flavius Iulius Crispus, un copil în vârstă de 12-14 ani şi pe Flavius Claudius Constantinus, de curând născut, iar Licinius, numindu-şi fiul Valerius Licinianus Licinius, de asemeni copil, în vârstă de trei ani.
Constantin va lua în acest timp o serie de masuri privind favorizarea bisericii creştine, dar încorporând-o treptat în organismul de stat. Toate aceste legi şi edicte vor fi acordate în schimbul acceptării împăratului Constantin cu titulatura de cap al bisericii.
Licinius însă va opta pentru o toleranţă imparţiala faţă de toate cultele, fapt ce-i va aduce acuzaţii din partea scriitorilor creştini.
Între anii 322 – 323, relaţiile dintre cei doi împăraţi se vor înrăutăţi din punct de vedere diplomatic şi politic. Constantin va porni în anul 324 o campanie împotriva goţilor, ajungând până pe teritoriul Diocezei Traciei, fapt care va fi considerat de către Licinius o violare a părţii lui de imperiu.
Confruntarea dintre cei doi va fi una excepţionala datorită numărului mare de luptători care vor fi angrenaţi în acest război. Armata lui Constantin număra circa 120.000 de pedestraşi, o cavalerie de 10.000 de oameni şi o flotă de 200 de corăbii de luptă, fiind condusă de fiul său Crispus. Liciniu i se va opune cu 165.000 de soldaţi din care 15.000 erau călăreţi şi o flotă de circa 350 vase de război.
Cele doua oşti s-au înfruntat la 3 iulie 324 la Adrianopol. În primă fază, Licinius este înfrânt şi se retrage la Bizanţ. Constantin va pleca în urmărirea lui, în timp ce flota lui Crispus va nimici flota lui Licinius la intrarea de sud a Hellespontului şi va pune mâna pe Bosfor. Licinius va fi blocat la Bizanţ atât pe uscat cât şi pe apă de armatele lui Constantin şi ale fiului său, Crispus. Liciniu va reuşi să părăsească Bizanţul şi să treacă pe celălalt mal al Bosforului. Pe acest mal, în apropriere de Chrysopolis, se va dalupta decisivă în data de 18 septembrie 324. Într-o bătălie cu uriaşe pierderi de vieţi umane de o parte şi alta, Constantin îl va înfrânge pe Licinius, devenind astfel unicul conducător al Imperiului Roman.
La insistenţele sorei lui Constantia, Licinius va fi lăsat în viaţă cu condiţia prestării unui jurământ de supunere faţă de împărat.
În anul 325, Licinius va încerca să între în legătură cu dacii şi carpii, pentru a forma o coaliţie cu scopul de a-l răsturna pe Constantin. Însă va fi trădat şi executat prin spânzurare.
Fiul său Licinius II îşi va pierde demnitatea de Cezar şi va fi redus la starea de sclav, silit să trăiască o viaţă mizeră. În anul 336, fiind considerat o ameninţare la succesiunea tronului, va fi asasinat la Carthagena, din ordinul împăratului.
Constantin cel Mare s-a răzbunat însă şi pe morţi, dispunând, conform lui Lactantius, ca toate statuile şi picturile care îl reprezentau pe Galerius să fie distruse. Este posibil ca în timpul acestui act imoral să fi fost distruse şi multe documente şi acte care-l menţionau pe Armentarius şi realizările lui.
La 12 mai 330, Constantin cel Mare va inaugura noua capitală a Imperiului Roman la Bizanţ, noul oraş primind numele lui – Oraşul lui Constantin, Constantinopole.
Pe lângă această pierdere a supremaţiei în spaţiul nord balcanic şi carpatic, Constantin a mai fost afectat şi de trădarea propriilor lui rude, astfel încât se va vedea nevoit să-şi suprime fiul mai mare, pe Crispus, prin otrăvire, şi pe soţia lui Fausta, înecată într-o baie fierbinte, în anul 326, urmare a acuzaţiei de adulter.
În anul următor, Constantin îşi va pierde un alt punct de sprijin important al vieţii sale, mama lui Elena murind la Nicomedia.
Constantin cel Mare va muri în anul 337, la 22 mai, la Ancyrona, în apropriere de Nicomedia, fiind înmormântat în mausoleul de lângă Biserica Sfinţilor Apostoli.
Conducerea Imperiului roman va fi împărţită între cei trei fii ai săi, Constantin II, Constantius şi Constans, la care se vor adăuga şi doi nepoţi de frate, Dalmatius Junior şi Hannibalianus, fiii fratelui său vitreg Dalmatius.

Împăraţii daco-moesi

4

Hartă turistică sârbeasca care indică oraşele romane din Dacia Aureliana cu specificarea personalităţilor romane care s-au născut în aceste ţinuturi şi localităţi.

În general, istoricii, plecând de la Iosif Constantin Drăgan, folosesc pentru o mare parte din împăraţii romani născuţi în Balcani, termenul general de “ împăraţi traci” .
Analizând însă o listă cu împăraţii romani care au domnit între anii 249 şi până în anul 340, vom constata că aproape toţi aceştia erau născuţi în nordul Moesiei Superioare, viitoarea Dacie Aureliana şi nu în Tracia, provincie aflată mult mai la sud.

6

Astfel că termenul de “împăraţi traci” ar trebui modificat cu cel de “împăraţi moeşi”. Din numărul de 14 împăraţi născuţi în ţinuturile Moesiei, 7 sunt daci: Ingenuus, Regalianus, Manius Aureolus, Galerius, Maximinus Daia, Licinius şi Flavius Severus, conform menţiunilor făcute de către cronicarii timpului. Ceea ce ne obligă la reformularea termenului de “ împăraţi moesi” în “ împăraţi moeso-daci”.

– Decius Traianus ( 201 – 251 ; 249 – 251) născut la Sirmium (Sremska Mitrovica)
– Hostilianus ( 230-251 ; 251) născut la Sirmium (Sremska Mitrovica)
– Aurelian (215-275 ; împărat 270-275) născut la Sirmium (Sremska Mitrovica)
– Probus (232-282 ; împărat 276-282) născut la Sirmium (Sremska Mitrovica)
– Ingenuus (cca 220/225 – 260 , împărat 259 – 260, născut la ?
– Regalianus ( cca.220/225 – 268; împărat 260 – 268) născut la ?
– Aureolus ( cca. 220/225 – 268 ; împărat 268) născut în Provincia Dacia
– Maximianus Herculius (cca 250-310 ; împărat 286-305) născut la Sirmium (Sremska Mitrovica)
– Constantius Chlorus ( cca. 250 – 306; împărat 293 – 306) născut la ?
– Maximianus Galerius ( cca.250 – 311 ; împărat 293 – 311) născut la Villa Romuliana (Gamzigrad)
– Licinius (cca. 263/265 – 325; împărat 308 – 324) născut la ?
– Flavius Severus ( cca. 250 – 307 ; împărat 306 – 307) născut la Nissus (Nis)
– Maximinus Daia (cca.270 – 313, împărat 308-313) născut la Sarkamen
– Constantin cel Mare ( 272 – 337, împărat 306 – 337) născut la Nissus (Nis)

Cum este posibil ca într-o perioadă atât de scurtă, de 91 de ani, să se nască un număr de 14 împăraţi romani în acelaşi perimetru triunghiular, delimitat între localităţile Sirmiun, Felix Romuliana, Sarkamen şi Nis, pe o suprafaţa de cca. 8500 km pătraţi, echivalentul judeţului Timiş, şi care este de fapt originea lor ?.
Cine erau de fapt locuitorii acestei Moesii ?
Herodot, vorbind despre geţi, îi localizează între Munţii Haemus şi Dunăre, şi la nord de Dunăre, specificând că aceştia, în partea vestică, mai erau numiţi şi moesi.
Aceste teritorii la sud de Dunăre au fost permanent un motiv de disputa între geto-daci şi macedoneni, traci, greci şi ulterior romani, aparţinând însă până la începutul mileniului nou, regilor daci.
În anul 6 d. Hr., romanii vor reuşi să-şi impună autoritatea asupra ţinutului, transformând-o în provincie romană. Dacii însă nu vor respecta ocupaţia romană, contestând-o prin veşnice atacuri în ţinuturile Moesiei, combinate, probabil, cu revolte ale populaţiei dacice locale.
Această populaţie dacică locală, practic, va fi întărita prin aducerea între anii 12-13 şi 62-66 a 50.000 şi respectiv 100.000 de daci transdanubieni de către guvernatorii romani ai provinciei Moesia, în scopul supravegherii lor, urmare a atacurilor armate permanente ale dacilor la sud de Dunăre.
În anul 271, odată cu părăsirea finală a Daciei de către romani, Împăratul Aurelian va alege tocmai acest teritoriu al provinciei Moesia Superior pentru a-şi muta mare parte din legiuni şi administraţia, precum şi populaţia civilă romană sau dacă ce a dorit să-l urmeze, redenumind provincia Dacia Aureliana.
Care au fost considerentele împăratului roman în deciziile luate legat de părăsirea Daciei şi care a fost implicaţia lui în eliberarea dacilor de sub ocupaţie romană? Care au fost motivele pentru care Aurelian, născut în aceste ţinuturi, la Naissus, a ales tocmai această parte din Balcani şi a denumit-o Noua Dacie ?
În momentul izbucnirii revoltelor “uzurpatorilor” lui Gallienus, Aurelian va fi iniţial alături de dacul Aureolus, care contesta politica lui Gallienus privitor la Provincia Dacia. Este foarte posibil ca Aurelian să fi fost de origine dac moesian. Altfel, nu vedem de ce retragerea romană din Dacia să se fi finalizat într-un termen atât de scurt.
Un alt mister neelucidat, atingător de pârâsirea Daciei, este lipsa actelor şi a documentelor administrative şi militare. În mod cert, cunoscându-se rigurozitatea romană, un astfel de eveniment ar fi fost menţionat în cancelaria imperială, cu lux de amănunte birocratice. Nici scrierile cronicarilor timpului nu s-au păstrat, sau s-au pierdut. Este posibil ca unul din împăraţii subsecvenţi lui Aurelian să fi ordonat distrugerea aceste documente, pentru a nu păta imaginea imperiului.
Toţi împăraţii romani născuţi începând din anul 201 (Decius Traianus) şi până în 270 (Maximinus Daia) s-au născut într-o ţară populată în procent maxim de daci, încă înainte de formarea provinciei aureliene, Constantin fiind singurul care s-a născut ca cetăţean al noii provincii Dacia.
Chiar dacă, în general, istoricii afirmă că împăraţii erau de origine iliră, tracă sau macedoneană, afirmaţia lor nu este dovedită prin documente sau acte ale timpului. Putem afirma, pe deplin temei, că toţi aceşti împăraţi născuţi în Dacia Ripensis erau daci moezieni, cu sentimente mai mult sau mai puţin dacice.
Un alt lucru care poate susţine acest fapt derivă din situaţia că niciunul dintre împăraţii subsecvenţi lui Aurelian nu va încerca să recucerească Dacia, axându-se doar pe conflictele cu carpii sau dacii din Pannonia.
Natura conflictelor carpilor cu romanii era, în general, de natură financiară şi teritorială. Dacă iniţial, pentru a-i putea opri la graniţele imperiului roman, împăraţii acceptaseră plata unor triburi faţă de aceştia, în momentele neplăţii ei, carpii ripostau, solicitând ulterior mărirea tributului. Pretenţia principală teritorială era legată de Scytia Minor, provincie aflată sub ocupaţie romană şi pe care carpii doreau să o includă în federaţia lor, asigurându-le controlul asupra Mării Negre. O alta pretenţie teritorială era legată de ţinuturile de la sud de Dunăre, care aparţinuseră pe vremuri geţilor, şi care le permiteau controlul absolut al navigaţiei pe Dunăre şi Marea Neagră.
Intenţia de reocupare a Daciei din timpul lui Constantin cel Mare se va sfârşi tragic pentru legiunile romane, aceştia fiind obligaţi să se retragă în Moesia, controlul Dunării fiind preluat de uniunile dacice.

79

La o distantă de cca. 50 de km (spre nord, spre Dunăre) de cetatea – fortăreaţă de la Felix Romuliana, a lui Galerius, în localitatea Sarkamen din Serbia, Maximinus, asemeni unchiului său, avea să-şi construiască o imensă reşedinţă care se întinde pe aproximativ 10 hectare.
Complexul a fost descoperit de renumitul arheolog Dragoslav Srejovic, această investigaţie fiind ultima din activitatea sârbului care, la scurt timp după descoperirea tezaurului, avea să se îmbolnăvească brusc şi să moară, la vârsta de 65 de ani (1996).
Complexul era alcătuit dintr-o fortificaţie exterioară cu turnuri de apărare masive, un mausoleu şi o clădire cu rol de locuinţă. Diferenţa între complexul de la Gamzigrad şi Sarkamen este faptul că Daia a ales ca loc de construire a fortificaţiei o zonă înaltă de dealuri, asemeni sanctuarului de la Grădiştea Muncelului, pe când fortificaţia lui Galerius este în zona de câmpie.
Mausoleul amplasat la o distanţă de 245 m nord-vest de poarta de vest a fortificaţiei a fost construit pentru înhumarea rămăşiţelor mamei lui Maximinus Daia. S-au descoperit fragmente dintr-o statuie din porfir care o reprezenta, precum şi un mic tezaur alcătuit din 38 de obiecte de aur, 29 fiind podoabe feminine.

Fortificaţia are o formă trapezoidală de 92,5 x 98 x 91 x 91,5 m , cu o suprafaţă de 8707 mp. Zidul fortificaţiei are o grosime de 2.90 m fiind prevăzut cu 10 turnuri circulare de apărare. Diametrul exterior al unui turn este de 15 m.

11

Porţile de acces sunt amplasate pe laturile de vest şi de est (A şi B).
Lângă mausoleul mamei lui Daia, s-a descoperit platforma de piatră a unui altar şi un tumul, cu diametrul de 14.5 m şi înălţime de 2,50 m, care acoperea şase morminte de incineraţie, specifice obiceiul dacic. Aceste morminte ar fi aparţinut, se pare, altor membrii ai familiei Împăratului.

Arcul de Triumf a lui Constantin de la Roma

La 25 iunie 315, Împăratul Constantin cel Mare inaugura Arcul de Triumf prin care Senatul şi cetăţenii romani îl glorificau cu titlul de “eliberator al Romei”, în urma victoriei acestuia asupra lui Maxentius.
Monumentala construcţie măsoară 35.70 metri lungime, 7.40 m lăţime şi 31,10 m înălţime. Construcţia este formată din trei arcuri inegal boltite, din care cel din mijloc este cel mai înalt, având 11.50 metri înălţime şi 6.50 metri lărgime. Arcurile laterale măsoară 7.40 metri înălţime şi 4.40 metri lăţime.

12

Construirea monumentului s-a făcut între anii 312 – 315. Partea inferioară a monumentului este construită din blocuri de marmură, iar cea superioară – aticul – este realizată din zidărie de cărămidă placată cu marmură, fiind împodobit cu basoreliefuri executate din diferite culori de marmură. Multe dintre basoreliefurile existente au fost “preluate” de la construcţiile omagiale ale altor împăraţi, Traian, Hadrian sau Marcus Aurelius. Această tehnică de jefuire a monumentelor vechi avea să devină o practică obişnuita a împăraţilor romani ulteriori.
Ceea ce constituie un mister este însă existenţa a opt statui gigantice de daci de 3 metri înălţime, amplasate în partea superioară a coloanelor ataşate pe ambele părţi ale arcului şi cele patru basoreliefuri care prezintă scene din războaiele cu dacii.

13

Dacii sunt prezentaţi în poziţii provocatoare având capul ridicat sau uşor plecat, cu priviri pătrunzătoare, privind dincolo de timpul lor, cu bărbi falnice şi plete care parcă le decorează căciulile. Ţinuta lor vestimentară este alcătuita din cămaşa lungă, legată la talie cu un brâu îngust, şi mantie prinsă pe umăr, pantaloni strânşi la glezne şi în picioare purtând opinci.
Care a fost motivaţia împodobirii Arcului de Triumf a lui Constantin cel Mare cu statuile dacilor ?
După înfrângerea dacilor de către Traian, acesta, în afară de Columnă, a construit un vast for desfăşurat pe o suprafaţă de 275.000 mp, menit să-i glorifice victoria asupra lui Decebal. Lucrările de construcţie la Forul lui Traian au durat între anii 107 şi 117, prin utilizare de prizonieri de război iar cheltuielile au fost suportate din imensa pradă luată de la daci.

14

Acest complex a fost împodobit, spre cinstirea împăratului, dar şi a vitejiei dacilor, cu sute de statui şi busturi de daci, precum şi cu basoreliefuri care “derulau” evenimentele războaielor daco-romane.
Arhitecţii lui Constantin cel Mare aveau să “împrumute” din for, cele 8 statui ale dacilor şi aveau să le amplaseze pe lateralele monumentului.
Motivaţia amplasării lor este şi în prezent larg discutată de către istorici, şi în general, ignorată, nefiind prezentată în cărţile noastre de istorie.
O ipoteză ar susţine ideea prezenţei unor trupe auxiliare de daci care ar fi participat la luptele duse de către Constantin împotriva lui Maxentiu, iar că aceşti daci prezenţi pe arc ar reprezenta conducătorii trupelor dacice fidele lui Constantin.
După opinia altor istorici, coloanele ar fi fost ataşate la arc după victoria obţinută de către Constantin în urma campaniei iniţiate de el la nord de Dunăre între anii 315 – 316. Această supoziţie însă nu explică care a fost motivul punerii statuilor care îi reprezentau pe daci cu atitudini demne şi sfidătoare. Daca într-adevăr Constantin i-a înfrânt pe daci în campania lui, ştiut fiind faptul că şi-a luat titlul de Carpicus Maximus, arhitecţii trebuiau să aleagă statui cu daci în poziţii mai umile.
Unii autori mai curajoşi, motivează gestul de decorare a arcului de triumf cu statui a dacilor, de către împăratul Constantin, ca o glorificare a propriei lui descendenţe din marele neam al dacilor, motivaţie argumentată şi într-un capitol de dinainte.

Statui cu daci

Statuile dacilor din Forul Roman a lui Traian vor fi furate şi apoi comercializate în întreaga lume, ajungându-se ca în prezent să se găsească în muzee din Italia, Vatican, Statele Unite ale Americii, Franţa, Anglia, Germania, Rusia, Danemarca, Israel şi deloc în România, din păcate.
Un tânăr cercetător, dr. Leonard Velcescu, stabilit în Franţa, avea să aducă primele imagini cu aceste statui magnifice, imagini care apoi s-au răspândit prin facilitatea internetului, ajungând şi la cunoştinţa românilor.
Doctorul Leonard Velcescu precizează că aceste statui, reprezentări de daci, s-au realizat la mari dimensiuni, cu înălţimi cuprinse între 2,17 m şi ajungând până la 3,24 m. Numărul lor răspândit în întreaga lume nu este cunoscut, fiind apreciat ca apropiindu-se de cifra 100, vorbind de cele identificate până în prezent.
Ne punem întrebarea care a fost şi motivaţia lui Traian de a-şi împodobi forul cu statui de daci, sfidători şi peste timp; de ce i-a celebrat pe daci după înfrângere ; de ce este numărul atât de mare al statuilor ; de ce dacii sunt prezentaţi în poziţii demne de învingător şi nu de înfrânţi; de ce dacii au fost zeificaţi de către romani ?
Muzeul Vatican, Braccio Nuovo

15

16

17

19

< Gaius Galerius Valerius Maximianus | Dacia de la Constatin cel Mare la Iustinian cel Mare >