Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.
<Ingenuus, Aureolus şi Regalianus | Gaius Galerius Valerius Maximianus – Armentarius>
Referitor la evenimentul retragerii romanilor din Dacia, istoricii noştri ne prezintă evenimentele puţin deformat, tratând aceste fapte din punctul de vedere al romanilor şi nu al dacilor (?).
„Retragerea aureliană a fost un eveniment major, de natură politică, administrativă şi militară, cu importante consecinţe economico-sociale şi demografice, fără a însemna însă sfârşitul vieţii romane. Romanitatea nord-danubiană s-a resimţit prin actul retragerii, care a provocat în Dacia destrămarea structurilor organizatorice romane imperiale. O epocă romană târzie, o romanitate fără Imperiu se perpetuează chiar şi în Transilvania, pentru a nu mai vorbi de teritoriile care revin în posesia Imperiului Roman în sec. IV. Faţă de etapa anterioară, cea a secolelor II—III, evoluţia istorică a diferitelor zone carpato-danubiene este acum mai fragmentară: Dobrogea este în continuare pământ roman, apoi bizantin, sudul fostei provincii Dacia va fi reînglobat Imperiului în vremea lui Constantin cel Mare, în timp ce Transilvania rămâne definitiv în afara Imperiului Roman.” (Şerban Papacostea – Istoria Românilor)
O altă teorie, mult susţinută, este faptul că retragerea romanilor s-a făcut în timpul lui Aurelian (270 – 275) şi anume în anul 271, acest lucru fiind dezbătut pe larg iar figura lui Aurelian transformată într-un erou legendar.
Dar se pare că istoria nu este chiar aşa cum şi-au imaginat-o cercetătorii şi istoricii români şi străini.
Din păcate, ne lipsesc foarte multe documente pentru a putea argumenta mai bine fenomenul retragerii militare romane, cauzele care au dus la această decizie, modul în care s-a făcut şi efectele care au survenit asupra civilizaţiilor dacice şi romane.
Să ne punem întrebarea care este motivul pentru care nu avem infromaţii despre viaţa băştinaşilor din Provincia Romană Dacia care au stat sub ocupaţie timp de 165 de ani, ştiind faptul că romanii aveau obiceiul de a-şi nota evenimentele majore. Unde au dispărut documentele militare care trebuiau să ne aducă dovada veşnicelor răscoale şi revolte ale băştinaşilor împotriva administraţiei romane, unde au dispărut registrele de evidenţă a băştinaşilor plătitori de impozite către statul roman, unde au dispărut scrisorile de cancelarie întocmite la Roma şi adresate guvernatorilor provinciei dace, aferent la evenimentele petrecute în provincie şi la măsurile dictate de împăraţi ?
Acestea s-au pierdut, s-au făcut pierdute, s-au distrus din neştiinţă sau cu ştiinţă sau sunt ascunse în cine ştie ce arhive şi biblioteci despre care nici macar nu ştim, din interesul negării existenţei şi continuităţii poporului roman.
Din puţinătatea documentelor şi a dovezilor existente, vom încerca să vă prezentăm situaţia de fapt a Provinciei Romane Dacia, supranumită şi „Dacia Felix – Dacia Fericită (?)” în raport cu imperiul roman şi cu vecinii lor, dacii liberi, în tulburii ani 265 – 270.
După moartea lui Decebal şi ocuparea treptată a Daciei, marea majoritate a populaţiei civile va rămâne sub ocupaţie romană, continuându-şi viaţa de zi cu zi. Bineînţeles că unii dintre aceştia, în special cei tineri, vor alege calea bejeniei, refugiindu-se în nord, la dacii mari şi la costoboci sau la carpi.
Intrarea Imperiului Roman într-un declin politic şi economic, începând încă de pe timpul lui Hadrian (117 – 138), vor obliga administraţia romană să-şi mărească cuantumul taxelor şi impozitelor în provinciile ocupate.
Ocupaţia romană pentru daci însemna privarea de libertate, fiind obligaţi să se conformeze noilor reguli ale stăpânirii. Este cert că aceştia nu acceptau în sine această situaţie, drept dovadă că revoltele şi răscoalele dacilor dîn provincie vor izbucni imediat după ocuparea romană.
Necesarul de bani pentru întreţinerea armatei imperiale şi asigurarea siguranţei graniţelor va fi apăsător pentru băştinaşii daci, care se vor vedea puşi în faţa unor măriri permanente de taxe şi impozite, care vor duce şi acestea la escaladarea conflictelor interne cu administraţia şi legiunile romane.
Provincia Dacia erau înconjurată pe trei părţi de dacii liberi, la est de dacii pannonici, la nord, de daci mari şi costoboci, iar la est de carpi. Aceştia nu vor accepta niciodată ca parte din regatul dac a lui Decebal să rămână încorporată în imperiul roman, dovadă fiind veşniciele lor atacuri împotriva romanilor.
Puşi în faţa ostilităţii duşmănoase a dacilor dîn provincie, a invaziilor costoboce şi carpe în provincie, dar şi a ameninţării invaziilor goţilor, sarmaţilor iazigi, vandalilor, roxolanilor, bastarnilor, de multe ori aliaţi cu carpii sau costobocii, romanii încep să realizeze că Provincia Dacia nu mai poate fi apărată, ajungând la soluţia că graniţa naturală a fluviului Dunărea poate asigura securitatea imperiului.
Retragerea romană din Dacia nu s-a făcut în cursul anului 271, cum doresc să ne prezinte istoricii, ea a fost un fenomen de mai lungă durată.
Romanii trebuiau să-şi retragă în primul rând administraţia pentru a-i proteja de furia ulterioară a băştinaşilor, ori, o retragere a civililor nu seamană cu o retragere militară, fiind de mai lungă durată. O retragere bruscă a funcţionarilor putea provoca haos în provincie, atât din punct adiministrativ cât şi economic. Să nu uităm că romanii aveau mari interese în industria de exploatare a sării, a minereurilor feroase şi neferoase, dar mai ales al aurului şi argintului. Aceste zone de exploatare neputând fi închise şi părăsite peste noapte.
Totodată, retagerea haotică, părăşirea dintr-o dată a provinciei, ar fi creat o invazie a triburilor sarmatice şi germanice pentru ocuparea ţinuturilor, ceea ce ar fi dus la mutarea graniţei migratorilor direct la Dunăre, ceea ce nu era de dorit de către romani.
Este mai mult ca sigur că această retragere să se fi pregătit cu mult timp înainte, ducându-se tratative cu dacii liberi, cei care vor prelua teritoriul imediat după totala retragere romană.
Începutul retragerii romanilor din Dacia se va declanşa încă din vremea lui Gallienus (259 – 268). Domnia lui a fost greu încercată de uzurpatori, generali care s-au autointitulat împăraţi pe diferite provincii. Cunoaştem situaţia din Moesia şi Pannonia sub conducerea lui Ingenuus şi Regalianus, ultimul reuşind să devină aproape autonom de Imperiul Roman. Pe lângă aceasta, se adăugau veşnicele invazii ale carpilor, goţilor, sarmaţilor iazigi, roxolanilor ş.a. Este mai mult ca sigur că dacii liberi au intrat în provincia Dacia, începând să reocupe ţinuturile, în special cele aflate la nord şi est, în zonele montane.
Această stare şi evenimentele anilor 265 – 268 sunt precizate cu amănunte de mulţi dintre scriitorii şi istoricii latini sau greci, aceştia prezentând o retragere forţată, obligată a romanilor din provincia Dacia.
„ < Gallienus > împreună cu fiul său Saloninus, căruia-i dăduse titlul de Caesar, el [Gallienus] aduse statul roman aproape de marginea prăpastiei, astfel încât goţii care înaintaseră nestingheriţi prin Tracia au ocupat Macedonia, Achaia şi ţinuturile învecinate cu Asia: […] şi fiind pierdute teritoriile de dincolo de Dunăre pe care le câştigase Traian „ (Sextus Aurelius Victor – Despre Împăraţi).
„Şi Gallienus a fost proclamat Caesar de către senat la Roma […]. Dacia pe care Traian o alipise imperiului dincolo de Dunăre, a fost pierdută. Grecia, Macedonia, Pontul, Asia au fost devastate de goţi. Pannonia a fost pustiită de către sarmaţi şi cvazi.” (Eutropius – Breviarum ab Urbe Condita).
„Traian i-a învins pe dacii lui Decebal şi a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre; aceasta are de jur împrejur un milion de paşi, dar în timpul împăratului Gallienus ea a fost pierdută …… „ ( Rufius Festus – Scurtă istorie a poporului român) .
„După aceasta, pe dacii din ţinuturile de dincolo de Dunăre, care au o întindere de un milion de paşi, i-a prefăcut în provincie Traian, în timpul domniei sale, după ce regele lor Decebal a fost omorât. Gallienus însă le-a pierdut în timpul domniei sale … „ (Iordanes – Faptele romanilor).
Această retragere va continua şi finaliza în timpul împăratului Aurelian (270 – 275).
„Grecia, Macedonia, Pontul, Asia sunt inundate şi distruse de năvala goţilor iar Dacia de peste Dunăre este răpită pentru totdeauna; cvazii şi marcomanii pustiiesc Pannoniile „ (Paolo Orosius – Historiam adversus paganos libri septem).
„Deoarece toată Ilyria şi Moesia erau devastate, şi nu mai spera să o mai poată păstra, el [Aurelian] a golit provincia Dacia, pe care o crease Traian dincolo de Dunăre. Romanii pe care i-a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei i-a aşezat în partea de mijloc a Moesiei. Şi astfel provincia Dacia este acum în dreapta Dunării, pe când înainte fusese în stânga ei „ (Eutropius – Breviarum ab Urbe Condita)
„ […] iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat două Dacii în regiunea Moesiei şi Dardaniei „ (Rufus Festus – Scurtă istorie a poporului român).
„Văzând că Illyria a fost devastată , iar Moesia pierdută şi nemaisperând să mai poată păstra Dacia transdunăreană, provincia care o crease Traian, el a părăsit-o şi a retras armata şi pe provinciali. Populaţiile pe care le-a scos dintr-însa le-a aşezat în Moesia şi a numit-o „Dacia sa”, provincia care acum desparte cele două Moesii „ (Historia Augusta).
„ […] împăratul Aurelian, rechemând de acolo legiunile, le-a aşezat în Moesia şi acolo, într-o parte a acesteia, a întemeiat Dacia Mediterranea şi Dacia Ripensis, la care a adăugat Dardania „ (Iordanes – Faptele Romanilor).
Dioceza Daciei: Dacia Ripensis şi Dacia Mediterranea
Analizând textele care prezintă retragerea romană din Dacia vom constata că „legenda” retragerii întregii populaţii din Dacia nu stă în picioare.
Afirmaţia istoricului roman Eutropius (sec.IV) este preluată de către istorici doar parţial: „ el [Aurelian] a golit provincia Dacia…” fără continuarea care, de fapt, specifică pe cine a scos Aurelian din Dacia: „Romanii <subl.n. > pe care i-a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei i-a aşezat în partea de mijloc a Moesiei.” Informaţia este susţinută şi de alt istoric roman, Rufus Festus (sec.IV), care ne transmite aceeaşi concluzie: „ […] iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani < subl.n> , a creat două Dacii în regiunea Moesiei şi Dardaniei „
În lucrarea Historia Augusta, cronicarii menţionează că Aurelian a retras din provincia Dacia: „armata şi pe provinciali”. Aceşti provinciali nefiind decât funcţionarii imperiali romani care trebuiau puşi la adăpost de furia băştinaşilor.
Iordanes (sec.VI), în baza unor documente mai vechi la care avusese acces, confirmă şi el faptul că : „ împăratul Aurelian, rechemând de acolo legiunile, le-a aşezat în Moesia şi acolo, într-o parte a acesteia, a întemeiat Dacia Mediterranea şi Dacia Ripensis, la care a adăugat Dardania „
Niciun text nu pomeneşte despre o mutare în masă a dacilor la sud de Dunăre. O astfel de mişcare populaţională de mari proporţii este imposibil să nu fi fost menţionată în scriptele cancelariei romane sau în lucrările istoricilor.
Părăsirea Daciei de către romani era văzută de către daci ca şi o cale spre libertate şi independenţă, aceştia nesimţind nicio ameninţare din partea neamului lor de dincolo de graniţă, dacii liberi, şi nici chiar faţă de celelalte popoare migratoare care-i înconjurau.
„Este adevarat că în provinciile imperiale de margine, populaţia n-a vazut în prezenţa barbară o nenorocire. Sunt suficiente izvoare antice în care se arată că, în multe cazuri, populaţia de rând a preferat stăpânirea barbară administraţiei romane. Medievişti de mare faimă au dovedit, în ultima vreme, că năvălirile barbarilor n-au însemnat un dezastru, nu au provocat spaima şi oroarea imaginate de istoricii romantici. Dările impuse de regii barbari populaţiei cucerite de ei sunt mult mai mici în comparaţie cu impozitele percepute de fiscul roman. În afară de aceasta, abuzurile săvârşite de funcţionarii imperiali, care nu puteau fi riguros controlaţi, au fost izvorul multor nemulţumiri. De aceea, oamenii de rând care nu cunoaşteau şi nu se bucurau de binefacerile civilizaţiei romane, preferau autoritatea barbară.” ( Iosif Constantin Drăgan – Mileniul Imperial al Daciei).
Dar dacii din provincie nu vor avea de suportat o nouă ocupare străina, federaţia dacilor liberi care va prelua controlul provinciei, nu va veni în calitate de invadatori, ci în calitate de fraţi apropiaţi.
Istoricul crestin Paolo Orosius (375 – 418) confirmă acest lucru: „Dacia de peste Dunăre este răpită pentru totdeauna”. Această răpire nu a putut fi făcutp decât doar de către dacii liberi.
Pentru a nu ştirbi prea mult prestigiul Imperiului Roman, împăratul Aurelian creează la sud de Dunăre provinciile Dacia Ripensis şi Dacia Mediterranea care menţin, cel puţin teoretic, aparenţa integrităţii imperiului. În aceste provincii nou înfiinţate vor fi mutaţi funcţionarii romani, parte din legiuni, dar probabil şi acei daci care, în decursul timpului, au colaborat cu romanii şi au preferat surghiunul, decât moartea.
O altă teorie susţinută de către unii istorici este intrarea goţilor în Dacia, după părăsirea acesteia de către romani. Nu există nicio dovadă arheologică sau documentară care să confirme prezenţa goţilor în Transilvania înainte de anii 300. Goţii aliaţi cu carpii nu ş-ar fi permis să-şi încalce înţelegerile cu aceştia, şi, în acest caz, nu ar fi putut avea pretenţia asupra luării în stăpânire a Daciei Romane.
Este mai mult ca sigur că părăsirea Daciei de către romani să fi fost obiect al tratativelor dintre federaţia carpilor şi împăratul Aurelian. Carpii şi alte triburi ale dacilor liberi vor prelua fosta provincie romană, refăcând marea Dacie de pe vremea lui Decebal. Un alt obiect al tratativelor a fost, probabil, şi obligativitatea carpilor de a nu-i ataca pe romani, aceştia putându-şi păstra graniţa la Dunăre în condiţii de deplină securitate, obligativitate pe care romanii ar fi susţinut-o prin plata unor subvenţii către aceştia.
Lipsa documentelor ne permite doar să presupunem despre existenţa unei înţelegeri a carpilor cu romanii, în virtutea faptelor şi a evenimentelor ce vor urma după retragerea romană din Dacia.
Încercând să explice motivele pentru care Aurelian a hotărât abandonarea Provinciei Dacia, unii cercetători englezi şi germani (E. Gibbon, A. Watson, C. Korner), pun în balanţă şi faptul că acesta era de origine dacă.
Lucius Domitius Aurelianus s-a născut la 9 septembrie 214 sau 215 la Sirminum (Sremska Mitrovica, provincia Voivodina în Serbia), sau, după alţi istorici, la Serdica (Sofia, Bulgaria). Tatăl său a fost un dac luat prizonier de către romani, dus în Moesia şi probabil vândut ca rob. Ajuns slujitor al unui senator pe nume Aurelius, al cărui nume îl va prelua, îşi va creşte fiul în spiritul ordinii şi disciplinei. Aurelian se va căsători cu Ulpia Severina, despre care istoricii afirmă că era tot de origine dacă, şi cu care va avea o fiică.
Urmând calea armelor, fire disciplinată şi foarte energică, bun oganizator militar, dar aspru comandant, Aurelian va avansa de la soldat la comandant de legiuni, general şi împărat.
Caracterul lui ne este dezvăluit într-o scrisore adresată unui prieten: „ Dacă vrei să fi într-adevar tribun, sau mai bine, dacă vrei să traieşti, ţine în frâu pe soldaţi. Nimeni să nu fure un pui străin; nimeni să nu se atingă de o oaie străină; nimeni să nu pretindă de la cineva ulei, sare sau lemne; fiecine să se mulţumească cu porţia sa de hrană. Prada să o aibă de la duşman; să nu stârnească lacrimile locuitorilor provinciei. Armele lui de apărare să fie întotdeauna curate, armele de atac ascuţite, încălţămintea în stare bună. Haine noi să le înlocuiască cu cele vechi. Solda să şi-o păstreze în chimir, nu la cârciumă…. „
După moartea împăratului Claudiu al II-lea, în anul 279, Aurelian va fi numit de către legiuni împărat al Romei. A guvernat ca un suveran absolut, fără Senat, caruia nu i-a mai permis să emită monedă. Personalitate inteligentă şi energicp, dar şi dictatorială, s-a autointitulat Dominus et Deus (Împărat şi Zeu, în acelaşi timp), va lua decizia abandonării Daciei fără să fie contestat sau împiedicat de Senat sau ceilalţi generali comandanţi.
Care a fost motivaţia lui Aurelianus, ca şi dac, de a oferi libertatea dacilor din provincie. A existat oare o legătură între Ingenuus, dacul care avea să se răzvrătească împotriva autorităţii împăratului roman Gallienus, Regalianus care va conduce provinciile Moesia şi Pannonia, fiind ales ca împărat de conaţionalii lui, şi Aurelianus cel care îi va elibera, practic, pe daci. Nu putem ştii, documentele vremii nu ne aduc nicio informaţie în acest sens. Şi poate dacă ar fi existat vreo legătură, aceasta ar fi fost într-atât de secretă încât nu ar fi ajuns la urechea romanilor şi nici a istoricilor.
Şi totuşi Aurelian va avea conflicte cu carpii. În anul 273, la doi ani de la abandonarea provinciei Dacia , carpii vor ataca Imperiul Roman, invadând Moesia Inferior. Care a fost motivul acestui atac nu-l cunoaştem. Posibil, neonorarea obligaţiilor băneşti promise acestora, posibil cei care au atacat făceau parte dintr-o altă uniune de triburi carpice care nu fusesera primite la masa tratativelor din anul 271. Cert este că Aurelian îi va înfrânge pe aceştia şi-i va obliga să se retragă la sud de Dunăre. În urma acestei victorii, Aurelianus va fi numit Carpicus Maximus.
La doar doi ani de la atacul carpilor, în anul 275, Aurelian va intra în conflict cu triburile dacice din Pannonia, provincie care va rămâne până în anul 408 sub ocupaţie romană. Înfrângându-i şi pe aceştia împăratul îşi va acorda titlul de Dacicus Maximus.
Aurelian va sfârşi însă asasinat la Bizanţ de către propria-i gardă pretoriană, în urma unui complot declanşat de secretarul său în anul 275.
<Ingenuus, Aureolus şi Regalianus | Gaius Galerius Valerius Maximianus – Armentarius>