Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.
< Petru I Muşat (1375 – 1392) | Stefan I Muşat (1394 – 1399) >
Roman (? – după 1400 ) a fost domnitorul Moldovei între anii 1392 – 1394, fiind fiul lui Ştefan al Maramureşului şi al Doamnei Margareta Muşata. Roman i-a avut ca fraţi pe Petru, cel care a domnit îinainte lui, între anii 1375 -1392 şsi pe Ştefan, domn al ţării între anii 1395 -1399. Căsătorit cu Anastasia, fiica lui Laţcu, Roman va avea 2 copii: Alexandru (cel Bun), domn între anii 1400 – 1432 şi Bogdan, numit “jupânul”. Din a doua lui căsătorie cu Ana, sora cneazului Teodor Coriatovici, va avea încă doi copii: Iuga, cel care va fi domn între anii 1399 – 1400 şi o fată pe nume Martha.
Prima menţiune despre Bogdan se face într-un uric (act de danie) emis la 30 martie 1392 în favoarea unui supus: “Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu Domn, Io Roman voievod stăpânitor al Ţării Moldovei, de la munte până la mare. Am dat cu fiii mei, Alexandru şi Bogdan, slugii noastre, Ionaş Viteazul, pentru credincioasa slujbă, trei sate pe Siret, uricul lui cu tot venitul în veac, şi copiiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor lui cu tot dreptul. Numele satelor Ciordăceuţi şi Vladimirăuţi şi Bucurăuţi.
Iar hotarul lor: din jos de la Măreşăuţi, valul care este deacurmezişul câmpului până la Siret, apoi cealaltă parte a Siretului, la capătul de jos al poienii, o movilă şi de acolo drept peste luncă, la fântână, o movilă şi, de acolo, drept la bucovină, o movilă şi, de acolo, pe marginea bucovinei în sus, până la hotarul Serbescului la teiu, o movilă, de acolo către topliţă, aici o movilă şi, de acolo, către Siret, movila de mijloc şi, de acolo, peste Siret, în sus, pâna la bucovina cea mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuţi, la capătul câmpului şi, de acolo, pe marginea bucovinei, pe deal, la vale, până la val. Acesta îi este tot hotarul locului.
Iar la această credinţă a mea şi credinţa fiilor mei, credinţa jupânului Iuga, credinţa jupânului Şteţco cu fraţii lui, credinţa Bratului Netedul, credinţa lui Stanislav, credinţa panului Drăguş Viteazul, credinţa lui Stavrici, credinţa panului Vlad, a panului Ghidea, a panului Grozea, credinţa panului Costea, credinţa lui Oris, credinţa tuturor boierilor moldoveni. Iar pentru tăria acestuia şi pentru pomenire, am poruncit să se atârne pecetea noastră cea mare, ca să nu fie clintit, acesta, niciodată în veac. S-a scris cartea în anul şase mii nouă sute deplin, luna martie în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman voievod“.
Acest uric este cel mai vechi document original moldovenesc păstrat până în zilele noastre. Analiza acestuia a permis identificarea mai multor informaţii valoroase.
Titlul purtat de către Roman I confirmă independenţa tânărului stat şi finalizarea unificării cnezatelor care, până atunci, fuseseră autonome. Roman a fost asociat la domnie cu Petru încă din anul 1368, unii istorici afirmând prezenţa lui ca şi conducător în Ţara de Jos a Moldovei, cu sediul la Roman, oraş care îi poartă numele.
Uricul ne confirmă identitatea a doi dintre băieţii lui Roman, Alexandru şi Bogdan, Iuga nefiind menţionat aici. Motivul acestei omisiuni îl putem doar presupune: ori nu era pomenit datorită unui conflict între domnitor şi fiul său ori, pe fondul unor conflicte, el ar fi părăsit ţara.
O altă informaţie excepţională pe care o transmite documentul este numele unora din boierii lui Bogdan: Iuga şi Şteţco (veri sau nepoţi ai domnitorului), Stanislău, Drăguş Viteazul, Vlad şi Costea, nume originare din Maramureş. La 34 de ani de la descălecatul lui Bogdan, maramureşenii, prin urmaşii lor, îl vor sprijini pe domnul lor. Interesant este faptul că în dania făcută în anul 1393, la 18 noiembrie, unui supus de-al lui, pe nume Tador şi fiilor acestuia, Şteţcu este pomenit sub numele de Ştefan şi indicat ca fiind nepot de soră al domnitorului. Acest lucru nu este altceva decât o nouă confirmare că tatăl lui era acel Ştefan al Maramureşului, care avusese mai mulţi copii dintr-o căsătorie anterioară în Maramureş (fapt dovedit documentar), iar unii dintre aceşti fraţi vitregi ai lui (sau nepoţi) au trecut din Maramureş în Moldova, la ruda lor de sânge.
Roman avea să-şi folosească puterea economică pentru construirea şi consolidarea cetăţilor şi oraşelor. În jurul anului 1392 va ridica o cetate de pământ, întărită cu palisade din lemn, la Roman. Tot aici va ctitori Biserica Sfânta Vineri, unde îţi va înmormânta soţia, pe Doamna Anastasia. Iar confirmarea acestui lucru o va face, peste ani, Alexandru cel Bun, la 16 septembrie 1408, printr-o danie domnească, omagiu adus mamei lui.
Pe plan politic, Roman I reînnoieşte actul de vasalitate cu Vladislav II Iagello la 15 ianuarie 1393, dar fără obligaţia să acorde ajutor necondiţionat regelui polon. O eventuală luptă purtată de Vladislav în Prusia sau Lituania nu l-ar fi obligat în nici un fel pe Roman să trimită ajutor militar sau să participe efectiv la luptă. Alianţa era valabila doar în cazul unui atac maghiar sau tătar asupra Poloniei sau Modovei, când ambele părţi erau obligate să-şi acorde ajutor necondiţonat. Oricum, relaţiile dintre cei doi suverani erau destul de tensionate datorită faptului că regele polon tergiversa restituirea împrumutului făcut pe vremea lui Petru I, în cuantum de 3.000 de galbeni.
Aceste relaţii se vor înrăutăţi în momentul în care Roman îl va sprijini pe Teodor Coriatovici, cneazul Podoliei (cu care se înrudea în urma primei sale căsătorii), în conflictul acestuia cu regele polon Vladislav II Iagello şi Vitold, cneazul Lituaniei. Conflictul a fost generat de dorinţa lui Teodor Coriatovici de a scoate Podolia de sub influenţa polono – lituaniană. Coriatovici era susţinut şi de către Sigismund de Luxemburg, care urmărea să slăbească puterea militară a Poloniei, cu care se afla deja în conflict. În urma bătăliei de la Braclaw, alianţa Coriatovici – Sigismund – Roman este înfrântă, Coriatovici se refugiază în Ungaria, iar mare parte a armatei lui trece în Moldova. Roman I nu cedează în conflictul lui cu Vladislav şi în cursul lunii iulie 1394, ocupă Pocuţia în schimbul datoriei neonorate de către regele polonez.
Nemulţumit de situaţia creată, regele polon a căutat să-l înlocuiască pe Roman I cu altcineva fidel intereselor lui. În această situaţie îl reactiveaza pe Ştefan, fratele lui Roman, cel care, în războiul împotriva fratelui său Petru, avea să fie sprijinit tot de către polonezi. Cu toate că în cronici se spune că Petru s-ar fi împăcat cu fratele său Şefan, este mai mult ca sigur că acesta se va refugia în Polonia, după venirea pe tronul Moldovei a lui Laţcu şi Costea.
În toamna anului 1394, Ştefan intră în Moldova, îl înfrânge pe Roman şi ocupă tronul, la 26 de ani de la prima sa tentativă de a-l revendica. Roman I, împreună cu Teodor Coriatovici, vor fi prinşi la Cameniţa şi închişi la Wilno, în Lituania, iar fii săi, Bogdan şi Alexandru, se vor refugia în Ţara Românească. Mircea cel Bătrân, în virtutea alianţei lui cu Petru I, continuată, cu siguranţă şi pe timpul lui Roman I, nu va interveni în conflictul moldav datorită faptului că în luna octombrie a aceluiaşi an se războieşte cu turcii, reuşind să-i înfrângă pe 10 octombrie la Rovine.
Roman a fost ţinut în inchisoare până în anul 1399, cand a scăpat şi a încercat să-şi reia tronul, în urma morţii fratelui său, Ştefan I. Prins de către Svidrigailo, voievodul Podoliei, vechiul său duşman, este din nou închis. Ultima menţiune despre el o avem la 25 martie 1400 când Ivaşco, fiul lui Petru I Muşat, depune chezăşie pentru eliberarea lui de la Berest.
Roman I Muşat îşi va găsi odihna de veci în Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, necropola voievodală în care au fost îngropaţi şi înaintaşii săi: Bogdan, Laţcu şi posibil, Costea şi Ştefan al Maramureşului. În semn de preţuire, Ştefan cel Mare va porunci aşezarea pe mormântul lui lespede omagială, la 15 decembrie 1479.
Cel care îi va urma la domnie va fi Ştefan I, fratele său.
< Petru I Muşat (1375 – 1392) | Stefan I Muşat (1394 – 1399) >