Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.
< Bogdan Vodă (1359 – 1367) | Laţcu Vodă (1368 – 1373) >
Bogdan Vodă a fost urmat la domnie de către nepotul său de frate, Ştefan, fiul lui Iuga, cel care i-a fost alături începând din anul 1362. În cronica moldo-polonă, Bogdan este amintit sub o formă oarecum deformată: „Bogdan primul principe în Moldova, lăsă un fiu numit Ştefan. Acesta murind ……. lăsase doi fii, Ştefan şi Petru. Aceşti doi fraţi avură o ceartă asupra moştenirii. Petru, cel mic, ajutat de popor, alungă pe fratele său Ştefan”. Cronicarul, în necunoştinţă documentară, îl menţionează pe Ştefan ca fiu al lui Bogdan, ori în cronicile maghiare se menţionează de multe ori că acesta era nepotul de frate al voievodului maramureşan. Istoricul Constantin Kogălniceanu, în lucrarea sa „Istoria veche a românilor” a încercat să-l identifice, specificandu-i permanent sub o aură misterioasă.
Cert este faptul că intre anii 1367-1368, Ştefan de Maramureş îi urmează lui Bogdan la domnie în Moldova. Documentele vremii arată însă că relaţia dintre Bogdan şi Ştefan era mult mai profundă din punct de vedere familial: pe lângă faptul că era nepotul lui Bogdan, era şi ginerele lui. Se pare că acea misterioasă Muşata, nume din care descinde dinastia muşatinilor, a fost fiica lui Bogdan Vodă. Părerile istoricilor diferă, unii chiar au fabulat pe această temă.
Legat de legitimitatea lui Ştefan merită menţionat faptul că acesta este pe „prima listă de domni ai Moldovei, dinainte de Ştefan cel Mare, păstrată într-o copie sau alcătuire din secolul al XVI-lea, care îl menţionează, la o reluare de către un al doilea autor al listei, între Sas şi Bogdan II (sic!), pe un oarecare Ştefan, care a dispărut, din păcate, o dată cu tăierea paginii la legarea manuscrisului. Numele lui însă a fost reconstituit în baza a două litere de început ale unui cuvânt slavon: “ст” (st), celelalte litere fiind pierdute prin îndreptarea manuscrisului. P.P. Panaitescu a crezut că ar fi fost vorba de cuvântul Ст[ефан] (Ştefan)”.
Confirmări ale existenţei acestui urmaş al lui Bogdan le avem şi de la Nicolae Costin (1660-1712) în scrierile sale: „Iară pe urma lui Ştefan Vodă au rămas domnia ţării la doi ficiori a lui, anume Pătru şi Ştefan carii, neputându-se tocmi între sine pentru domnia ţării, s-au aţâţat mare vrajbă îintr-înşii. Pătru Vodă, măcar că era fratele mai mic, iară pentru blîndeţea şi obiceiurile sale mai mult plecat spre inimile a mai mulţi, au tras partea cea mai mare la sine….”
Ştefan, cel numit „vodă” de Nicolae Costin, la rândul lui avea să treacă la cele veşnice în anul 1368. În acest context intervine lupta pentru succesiune între fiii lui Petru şi ai lui Ştefan, în defavoarea urmaşilor lui Bogdan Vodă, Laţcu şi Costea.
Cronica moldo-polonă face precizarea că „aceşti doi fraţi avură o ceartă asupra moştenirii. Petru, cel mic, ajutat de popor, alungă pe fratele său Ştefan”.
În urma bătăliei de la Plonini (1368), în Moldova va fi înscăunat moştenitorul de drept, fiul lui Bogdan, Laţcu.
Revenind la Ştefan, fiul lui Iuga, găsim în cronici date suficiente referitoare la descendenţa sa. Se pare că a fost căsătorit de mai multe ori, atât în Maramureş, cât şi în Moldova. În cronicile maghiare se face menţiunea în anul 1385, la 16 ani de la moartea acestuia, a împărţirii averii voievodului maramureşan între copiii săi: Şandor, Mihail, Alexa, Nicoară, Scora, Baba şi Margareta. Diploma menţionează ca proprietate a acestora moşiile din Vişeu de Sus, Vişeu de Jos, Botiza şi Satul lui Dan. (Diplome maramureşene din secolul XIV – XV, pag.112-113). Interesant este faptul că semnatari ai acestui act sunt şi magistrul Balc Voievod, comite de Satu-Mare, Dragomir de Giuleşti şi Ladislau, fiul lui Drag. În toată istoria lor, Bogdanii au fost o ameninţare permanentă pentru familia Drăgoşeştilor.
Istoricii menţionează şi alţi copii ai lui Ştefan Vodă, în Moldova (probabil cu acea misterioasă Muşata): Petru, Ştefan şi Roman, toţi viitori domnitori ai Moldovei, informaţii confirmate de un fapt banal, dar care a dat din nou istoricilor multă bătaie de cap şi evident, libertatea de a fabula în voie.
Roman I, domn al Moldovei între anii 1392-1394, a fost căsătorit cu fiica lui Laţcu, Anastasia, cu care a avut mai mulţi copii: Iuga, viitor domn, Alexandru, care va domni sub numele de Alexandru cel Bun, Bogdan, numit “jupânul” şi o fată, Maria.
Alexandru Xenopol, care, probabil, nu a văzut toate documentele necesare, pomeneşte, în lucrarea sa “Moldova până la Şefan cel Mare“, despre un principe lituanian, Iuga Coriatovici, care ar fi domnit în Moldova şi ar fi fost apoi asasinat de boierii moldoveni. De aici istoricii leagă numele lui Iuga Ologul de cel al familiei Coriatovici, afirmând chiar că mama acestuia, soţia lui Roman I, ar fi fost o principesă de origine lituaniană. Ceea ce este în totalitate fals. A doua soţie a lui Bogdan va fi Ana, sora cneazului Teodor Coriatovici al Podoliei, cu care va avea doi copii: Iuga şi Maria, pomenită şi ca Martha. Se mai cunoaşte obiceiul maramureşenilor să-şi perpetueze familia prin a da fiilor si nepotilor numelor bunicilor. Cel mai cunoscut caz este cel al familei Drăgoşeştilor, unde primul născut a fost numit Dragoş, iar acesta, la rându-i, a dat numele lui fiului (Dragoş Vodă), Sas fiul lui Dragoş Vodă avea să-şi numească fiul în amintirea bunicului şi a tatălui său, Drag, iar ramura Giuleştilor avea să procedeze la fel: Giula îşi va boteza copilul cu numele tatălui, Dragoş II, care la rândul lui îşi va numi un copil cu numele de Giula, în cinstea tatălui său.
Şi în cazul familiei Bogdăneştilor procedura era aceeaşi: Roman, fiul lui Ştefan, şi-a numit un fiu Iuga, după numele bunicului său, voievodul maramureşan, un fiu cu numele de Bogdan, după bunicul dinspre mamă şi o fată Maria (Martha), după numele buncii lui, soţa lui Bogdan. În privinţa numelui de Alexandru, dat viitorului mare domn al Moldovei, facem precizarea că acesta era foarte răspândit în Maramureş, apărând şi sub forma (deformată prin maghiarizare) de Şandor sau Sandrin.
Ce putem observa şi constata:
– ramura lui Bogdan pe linie bărbătească se stinge odată cu Laţcu şi Costea, dar se continuă prin fiica lui Laţcu, Anastasia, în urma căsătoriei ei cu Roman, fiul lui Ştefan din Maramures;
– dinastia Muşatină se trage din Ştefan, fiul voievodului Iuga, pe linie paterna şi din Bogdan, prin fiica acestuia, Margareta – Muşata, pe linie maternă; căsătoria dintre verii primari era un lucru obişnuit în acele vremuri;
– Ştefan a fost al doilea domn al Moldovei, după Bogdan, chiar dacă pentru o scurta perioadă ;
– numele Muşat – Muşata era un nume comun, obisnuit al acelor timpuri, atât în Maramureş cât şi în Ţara Haţegului, unde exista o mare familie cneziala Muşat de Almaş, în jurul anilor 1330, nume care va fi acordat, ulterior, ca şi prenume, tuturor decendenţilor familiei Muşat;
– ar fi posibilă şi o ipoteză ca personalitatea enigmatică feminină de la care se trage numele dinastiei Muşat să nu fi fost fiica lui Bogdan, ci o descendentă a familiei Muşat din Ţara Haţegului, familie care posibil s-ar fi implicat în procesul de “întemeiere” a Moldovei;
– se observă o insistenţă permanentă a domnitorilor Muşatini în a-şi boteza copiii cu numele de Ştefan, posibil ca amintire şi conservare a descendenţei lor reale; şapte viitori domnitori vor purta numele de Stefan (!);
Cum argumentăm aceste lucruri ?
În Letopiseţul Leşesc, Ştefan este pomenit ca domn în anul 1362, cu menţiunea că acesta ar fi avut la acea dată doi copii, cu numele Ştefan şi Petru. Este posibil ca Bogdan, din motive de sănătate (avea deja peste 60 de ani) să şi-l asocieze la domnie pe fiul său, Ştefan, încă din anul 1362. Tot astfel mai este pomenit şi în Pomelnicul Mănăstirii Probota: “Bogdan Voevod şi Ştefan Voevod”, alăturare care ne confirmă dualismul conducerii Moldovei între anii 1362 – 1367.
Mulţi dintre istorici îl confundă pe acest Ştefan de Maramureş cu Ştefan I (1394-1399), cel care, de fapt, îi este fiu. Altă confuzie se face legat de perioada în care a domnit Laţcu Vodă, 1368 – 1373, despre care se ştiu destul de puţine lucruri şi a cărui domnie este întreruptă de un oarecare Petru, care a domnit între 1367–1368. Menţionarea în cronici a numelui de Petru ca domnitor apare datată abia din anul 1375.
Altă menţiune despre Ştefan al Maramureşului o găsim în Pomelnicul mănăstirii Voroneţ, începută pe timpul lui Ştefan cel Mare. Conform acestei surse, succesiunea voievozilor moldoveni este următoarea: “Bogdan voievod, Laţco voievod, Dobroslav voievod, Coste voievod, Şendre voievod, Gheorghii voievod, Dragoş voievod, Micul voievod, Petr voievod, Roman voievod, Ştefan voievod, Săpot voievod, Iuga voievod, Martha, Bogdan voievod, Alexandr voievod, Anastasiia doamna, Anna doamna, Marina, Vacha, Iliia voievod, doamna Marina, Bogdan voievod, Ştefan voievod, Marina, doamna Stana, Petr voievod, Roman voievod, Bogdan voievod“.
Conform perceptelor unui pomelnic în care se fac menţiuni despre cei vii şi despre cei morţi, acestea ţin şi de un grad de rudenie.
Documentul este unul excepţional, prezentând adevarata descendenţă a lui Bogdan Voievod şi Ştefan Voievod până în secolul al XV-lea: Bogdan şi fii acestuiaş Laţcu şi Costea; Laţcu cu fiul său Dobroslav; Costea cu fii: Şendre, Gheorghii şi Dragoş, Micul cu fii: Petru I, Roman I şi Ştefan I; Sapot (?); copiii lui Roman I: Iuga, Martha, Bogdan şi Alexandu (cel Bun); doamna Anastasia a lui Roman I; Ana, a doua soţie a lui Roman I, Marina, soţia lui Alexandru cel Bun; Vacha (?); fiii lui Alexandru cel Bun: Ilias, Bogdan II, Ştefan II, Petru II, Roman II, Bogdănel şi soţiile Marina, Marina, Stana.
Ştefan al Maramureşului este prezentat sub numele bunicului său, Micul (Micula), urmat de fiii lui: Ştefan, Roman si Petru (Nicolae Iorga – Istoria Românilor).
Pomenirea s-a făcut iniţial pe linia lui Bogdan, prin filiaţiunea Laţcu, Costea şi copiii acestora, continuând pe linia lui Ştefan de Maramureş, prin fiii şi nepoţii săi.
Interesant este faptul că din acest pomelnic lipseşte acea misterioasă Muşata – Margareta. Legat de existenţa ei ca descendentă a familiei maramureşene a Bogdăneştilor, putem aminti că numele ei este alăturat fiului său Petru, în anul 1391, odată cu finalizarea Bisericii Sfânta Treime din Siret. De asemenea, un act datat în anul 1392 pomeneşte că Muşata a fost înmormantată în Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din oraşul Siret, ctitoria sa.
Descoperirile viitoare poate vor face mai multă lumină în această descălecare a maramureşenilor în Modova, a naşterii statului feudal independent al Moldovei şi a generării unei dinastii care avea să conducă această ţară românescă timp de 310 ani.