TEORIA CONTINUITĂȚII

Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.

< Descoperiri care răstoarnă teoria “popoarelor indo-europene” de origine asiatică | Pelasgii și invazia triburilor grecești >

În anii ’90 in Occident va aparea o noua teorie privind originea popoarelor indo-europene, completând dar şi contestând unele din tezele Marijei Gimbutas. Promotorii aceştei teorii sunt americanul Homer L.Thomas, germanul Alexander Hausler, belgianul Marcel Otte, italienii, Mario Alinei si Gabriele Costa şi romanul Cicerone Poghirc. (Cicerone Poghirc, născut 1928 la Măscurei, jud. Vaslui, decedat 2009 in Paris, fost profesor la Sorbona, de profesie lingvist şi istoric, mentorul lui I.P.Culianu, prieten cu Mircea Eliade şi Emil Cioran)
Mario Alinei a denumit noua teorie cu titlul de “Paradigma continuitatii paleolitice” ca şi confirmare a genezei popoarelor indo-europene în Europa şi nu în Asia.
Teoria indo-europeană a Mariei Gimbutas, în concepţia noilor cercetători, are o serie de lacune privind inexistenta dovezilor documentare şi arheologice pentru susţinerea ei.
Teza Marijei Gimbutas privind geneza popoarelor indo-europene pleacă de la afirmarea existenţei unei populaţii neolitice în zona balcano-carpatică care în decursul timpului sub influenţa popoarelor invadatoare, numite kurgan, de origine asiatică ar fi generat marea masă a popoarelor indo-europene. O alta variantă a acestei teorii afirmă că aceste popoare “kurgan”, originare din stepele Ucrainei ar fi fost defapt popoare proto-indo-europene care în anii 3.000 au invadat Europa ducând la exterminarea aproape în totalitate a populaţiei baştinaşe, şi generând ulterior o noua populaţie şi limba indo-europeană.

Invazia triburilor kurgan în Europa, în conceptia Marijei Gimbutas

În ambele variante ale teoriei sale, Marija Gimbutas insista însă pe locul de naştere al populaţiilor europene, spaţiul carpato-balcanic.
Actualii cercetatori, sprijinitori ai teoriei continuităţii, contestă, în baza descoperirilor arheologice recente, posibilitatea existenţei unei invazii de proporţii “apocaliptice” de triburi kurgane. O asemenea mişcare imensă de populaţie trebuia să lase urme în istorie prin dovezi arheologice cel puţin.
Lingvistul italian, Mario Alinei (n.1926), profesor emerit la Universitatea din Utrecht propune o noua teorie pe care o numeşte, initial, Teoria Continuitatii Paleolitice, argumentând-o în cartea sa Origini delle Lingue d’Europa, publicată în doua volume în anii 1996 şi 2000.
Noua teorie suştine că popoarele indo-europene s-au format în Europa înca din Palelolitic, existenţa lor continuându-se în Neolitic şi mai departe.
În virtutea noilor descoperiri şi a extinderii cadrului de cercetare, teoria continuităţii avea să fie rebotezată în anul 2010 cu numele “Paradigma Continuităţii Palelolitice”.
“Paradigma este o construcție mentală larg acceptata, care ofera unei comunitati sau unei societati pe o perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identităţi de sine ( a activităţii de cercetare, de exemplu) şi astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. Paradigma este adesea folosită pentru a descrie sistemul de referinţa care determina felul în care percepem lumea”. (Andy Green)
Teoria continuităţii se bazează pe 4 principii:

1. Continuitatea este matricea de bază a preistoriei Europene şi ipoteza de lucru pentru originea limbilor indo-euopene
2. Stabilitatea şi vechimea sunt caracteristici esenţiale ale limbilor;
3. Lexicul, datorită miilor de ani, a suferit schimbari majore structurate pe perioade;
4. Frontierele arheologice (şi genetice) corespund frontierelor lingvistice.

Noua grupare a cercetatorilor, adepţi ai teoriei continuităţii confirmă însă concluzia Marijei Gimbutas, privind locul de naştere a popoarelor Europene, numind-o “complexul balcanic”.

Naşterea civilizaţiei neolitice europene s-a facut în spatiul carpato-balcanic de unde datorită suprapopulării, triburile au “roit” la începutul anilor 7.000, iniţial în spaţiul nord mediteranian , centrul Europei şi ulterior în intreaga Europă de Vest şi Est. Mişcarea de “roire” se va relua în jurul anilor 3.000 – 1.500 spre Asia Mică, nordul Africii, Asia Centrală şi India.
În consens cu afirmaţia lui Jakob Grimm: “ Limba noastră este istoria noastră” , Mario Alinei, argumentează existenţa unei limbi inţiale comune a tuturor “indo-europenilor” din Europa Neolitică. Limbă din care se vor forma principalele limbi europene moderne.

Aferent marelui grup latin al Europei, Alinei susţine existenţa unei limbi neo-latine folosind termenii pentru limbă de “romazo” iar pentru procesul de latinizare: “ romanizzazione – latinizzazione “.

*

Nicolae Densusianu (1846 – 1911), cel luat în derâdere de actualii istorici, formula în urmaă cu 100 de ani „teoria continuităţii” fară ca nimeni să constientizeze acest fapt. La 15 ani de la publicarea „Daciei preistorice” în anul 1928, arheologul australian V.Gordon Childe (1892 – 1957) avea să confirme în mare parte ipotezele lui Densusianu, privind neolitizarea Europei din epicentrul dunarean, în lucrarea “The Danube in the prehistory “, aceste ipoteze şi teorii nefiind luate în considerare de către istoricii români.
În schimb, istorici sau arheologi celebrii precum Marija Gimbutas, Colin Renfrew, Alojz Benac, M.M.Winn, precum şi noua generatie de corifei a lui Mario Alinei, în baza descoperirilor arheologice recente , demonstreaza “geneza” civilizaţiei europene în zona carpatico-dunăreana şi extinderea ei ulterioară în Europa.
În urma cu peste 100 de ani Nicolae Densuşianu scria despre această civilizaţie neolitică, asemeni concluziilor ulterioare ale Marijei Gimbutas, sau mai recent, Mario Alinei: “ Studiind timpurile preistorice ale tărilor de la Carpaţi şi Dunărea de Jos, o lume veche disparută, leaganul civilizaţiunei anteelene, se înfăţişează înaintea ochilor nostri. Înapoia populaţiunilor cunoscute în antichitatea greco-romană sub numele de geţi şi daci se întinde o lungă serie de mai multe mii de ani, o istorie înmormântată a unor mari evenimente, a căror importanţa a trecut departe peste orizontul acestei ţări – istoria unei naţiuni geniale, puternice şi glorioase, care, cu mult înainte de timpurile troiane, fondase cel dintâi imperiu vast al lumei, întemeiase prima unitate de cultură din Europa şi pusese totodată bazele progresului moral şi material în Asia de Apus şi în Africa de Nord…
Dacia în istoria acestor vremuri întunecate, apare ca prima metropola geografica, ce a fost destinată prin pozitiunea sa particulară, prin abundaţia populaţiunii şi prin diversitatea avuţiilor sale a-şi extinde, în perioada preistorică, influenţa sa etnică şi culturală, pe o parte, spre sud, în Peninsula Balcanică şi până dincolo de Marea Egee, pe de altă parte, spre apus, pe calea cea mare şi lungă de comunicaţiune a Dunărei.
Acţiunea civilizatoare, ce a exercitat-o populaţiunea preistorică antedacă de la Carpaţi şi Dunărea de Jos, asupra lumei anteelene, a fost mult mai mare de cum ne putem închipui astăzi pe baza fragmentelor de monumente şi a tradiţiunilor istorice şi poporale, ce le avem din această epocă extrem de îndepartată.
Aici la Dunărea de jos şi în special în ţerile Daciei- faptul este cert – s-a format şi s-a închegat centrul cel mare şi puternic al populaţiunii neolitice în Europa; centrul unei rase noi de oameni, de o statură înaltă şi viguroasă, cu o veche organizare patriarhală, cu idei severe religioase…
Dintre toate aceste migraţiuni neolitice însă, rolul cel mai important în istoria civilizaţiunei europene l-a avut curentul meridional sau paleohton (carpato-micenic).
Epoca neolitică ni se prezintă astfel în Europa, cu excepţiune de litoralul Mării Baltice, omogenă şi unitară din punct de vedere etnic, omogenă şi unitară din punct de vedere cultural.
Însă noi când vorbim aici despre această întinsă şi puternică invaziune neolitica în Europa, nu întelegem nicidecum migraţiunea anacronistă a aşa numiţilor arii < popoare ariene > , de cari se ocupă filologia modernă, si ale cărei concluziuni ipotetice nu se unesc nici cu rezultatele investigaţiunilor arheologice, nici cu constatările ştiinţei antropologice; ci, din contra, noi avem în vedere o mişcare mult mai veche decât epoca metalelor (sau a pretinşilor arieni), mişcare întâmplată cu mult înainte de migraţiunea în Europa a grecilor, a celţilor şi a germanilor , şi care a lăsat urme reale despre cultura sa anteelenica şi anteceltică prin toate tările, pe cari le-a ocupat ori le-a atins. …….
Cea mai veche limbă latină, ne spune Isidor, a fost numită de catre uni autori şi lingua prisca, adeca limba bătrână. Limba prisca, scrie dânsul “” a fost aceea de care s-au folosit locuitorii cei mai vechi ai Italiei în timpurile lui Ianus şi Saturn. Această limbă însă nu avea forme regulate şi stabile după cum se poate vedea în carminele saliare””. De asemenea, scrie Festus: “” Prisci Latini au fost aceia cari au existat înainte de întemeierea Romei””
Limba priscă, aşadar, care se vorbise, după tradiţiunile vechi , în timpul lui Ianus şi Saturn, nu se formase în Italia. Ea a fost limba triburilor pastorale, arimice şi latine, ce se vorbise în timpurile marelui imperiu pelasg, şi era astfel identică cu limba barbara veche….
Câmpiile hiperboreilor ,de cari aminteşte Horaţiu în aceasta odă, erau şesurile cele întinse de la Dunarea de jos. Poetul Marţial înca pune pe hiperborei în Dacia. Colchii, asupra cărora venise cu război argonauţii, locuiau, după Ovidiu , în părţile de nord ale Dunării de jos, lânga poalele Carpaţilor. Dincolo de colchi, în Transilvania de astăzi, Horaţiu aminteşte de daci. Dacii erau consideraţi, aşadar, în timpurile lui August, ca un popor cu o limbă barbară latină…. (Nicolae Densusianu – Dacia preistorica)
Opera lui Densuşianu va fi luată însă în derâdere începând chiar de către istoricii români contemporani cu el, precum Alexandru D. Xenopol (1847 – 1920) care va afirma că: “Teoria autorului că dacii ar fi închegat întâia civilizație a omenirei arată că avem a face cu un product al șovinismului și nu cu unul al știintei” Şi, Vasile Pârvan (1882 – 1927), în lucrarea sa Getica, va trage o concluzie cu totul defăimatoare la adresa autorului si a lucrării:  “romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie și de filologie absurdă, care la apariția sa deșteptă o admirație și un entuziasm nemărginit printre diletanții români în arheologie”.
Şi în prezent, istoricii romani, prin conservatorismul lor nu accepta ipoteza lui Nicolae Densusianu, considerând-o ca roman de science-fiction, şi ignorand afirmaţiile pertinente ale Marijei Gimbutas, precum şi al recentului grup de susţinători ai teoriei “continuităţii” în frunte cu Mario Alinei.
Spre diferenţă însă de Densuşianu, actualii cercetatori ai teoriei indo-europene şi ai teoriei continuităţii încearcă să elimine limba primordială de factură carpato-balcanică. Chiar dac aceştia accepta elementul de baza a teoriilor lor: formarea civilizaţiei europene în spaţiul carpato-danubian , elimina în totalitate limba utilizată de către locuitori, aducând în faţa alte limbi derivate din această primă limbă arhaică.

Major Groups                     Minor Groups
Celtic                                        Lusitanian
Italic                                         Rhaetic
Germanic                                Venetic
Baltic                                        South Picene
Slavic                                       Messapic
Albanian                                 Illyrian
Greek                                      Dacian
Armenian                              Thracian
Anatolian                              Macedonian
Iranian                                  Phrygian
Indo-Aryan
Tocharian

În mod ciudat cercetătorii actuali prin creerea unui grup major de limbi elimină limbile primare pe care le consideră ca făcând parte din grupul minoritar.
“Limbile” dacilor și geților, tracilor, bessilor, macedonienilor, ilirilor, reților, veneților, frigienilor sunt menționate în istoriile grecești ca și limbi vechi, primordiale descendente din limba pelasgilor, constatate de către eleni incă de la începutul invaziei lor în Balcani , pe când limbile grupului major: celtice, italice, germanice, slavice, albaneze se vor impune în spațiul european abia peste câteva sute de ani.
Teoria “indo-europenilor” și parțial a “continuității” excelează în încercări de denaturare și modificare a periodizării istoriei aferent de cauzele și efectele determinante ale istoriei Vechii Civilizații Europene , încercând să “introducă” , din considerente în special politice și de dominație culturală, populații și civilizații care au apărut mult mai târziu în spațiul european, prin argumente forțate.
Făcând o cronologie a apariției omului european și urcarea lui pe treptele de civilizare se poate constata prin dovezi arheologice, rezultând că primele focare de civilizație umană din Europa sunt cele din spațiul carpato-dunărean, extins până în zona Peninsulei Balcanice:

Toate celelalte culturi și populații europene au apărut ulterior pe scara temporală a istoriei, cea ce duce la confirmarea ipotezei lui Densușianu care afirma că limba “neoliticului”, lingua prisca, sa format în spațiul carpatic, de unde s-a împrăștiat în întreaga Europă prin migrații de populații.
Astfel că acel grup major de limbi propus de către cercetătorii occidentali, pleaca de la lingua prisca utilizata inițial de către daco-geti, traci, besii, macedonieni, iliri și celelalte popoare existente în spațiul carpato-balcanic, înainte de venirea grecilor, limbă de factură latina, care, ulterior va fi purtată în întreaga Europă.
Limbile romanice existente la ora actuală în Europa sunt: aragoneză • araneză • aromână (macedoromână) • asturiană • bască • catalană • corsicană (galureză) • dalmată • fala • faliscă • franceză • friulană • galiciană • istroromână • italiană • ladină • ladino • latină • meglenoromână • mirandeză • neapolitană • occitană • oscă • portugheză • retoromană • română • sardă (campidaneză, logudoreză) • sasareză • spaniolă • umbriană • valonă • venetă.
Prin simplă observație putem constata uriașul spațiu geografic ocupat și în prezent de popoarele care folosesc această limbă “romazo”.
Scriitorul sudez, Per Olof Ekström (1926 – 1981), care a trăit o vreme în România, unde avea să si treacă la cele veșnice, vorbind despre limba româna avea să facă o observație, considerată ca fiind foarte ciudată la acea vreme: “Limba româna este o limba-cheie, care a influențat în mare parte toate limbile Europei.”

< Descoperiri care răstoarnă teoria “popoarelor indo-europene” de origine asiatică | Pelasgii și invazia triburilor grecești >