Vlad I (1395 – 1397)

Dan I (1383 – 1386) | Mircea cel Bătran (1386 – 1418) >

Vlad I (? – 1397 ) a fost domnitorul Ţării Româneşti între anii 1395 – 1397, fiind fiul domnitorului Dan I şi al doamnei Maria. Vlad I la avut ca frate pe Dan II, domnitor între anii 1422 şi 1431 (cu mici intreruperi).
Originea lui Vlad I a fost contestată, uni istorici afirmând că acesta ar fi fost un înalt boier cu pretenţii domneşti. Ori într-un sistem autocratic de conducere şi de succesiune ereditara la domnie, existenta încă de pe vremea lui Basarab I, este greu de presupus, ca un simplu boier să fi gândit măcar la obţinerea unui astfel de rang.
În ciuda lipsei documentelor, consideram că doar un descendent de domn putea solicita dreptul de domnie, aşa cum se va vedea şi în următorii 100 de ani după Mircea cel Bătrân, când nu apar întruşi, ci doar fii si nepoţi de domnitori.
Se presupune că ar fi luat domnia după marea ofensivă otomană asupra Ţării Româneşti, din martie – mai 1395. In urma bătăliei de pe Argeş din 17 mai 1395, Mircea cel Bătrân, înfrânt şi cu mari pierderi umane, este nevoit să se retragă în Transilvania.
Vlad I susţinut de o parte de facţiunea anti-ungară a boierilor munteni, care-i reproşau lui Mircea ,servilismul acestuia faţă de coroana maghiară, este numit de către sultanul Baiazid (1389 – 1402 ), domn al Ţării Româneşti. Vlad I acceptă suzeranitatea otomană şi se obligă la plata unui tribut.
Într-un document emis de Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), la 28 decembrie 1395 i se imputa politica lui anti-maghiară şi pro-otomană, „numitul Vlad, care se dă drept voievod“.
Se pare ca Vlad îşi găseşte însă aliat în persoana domnului Moldovei, Stefan I (1394 – 1399), duşman recunoscut a lui Sigismund de Luxemburg, cel care-i invadase tara, dar pe care de altfel îl invinsese într-o mare bătălie lângă localitatea Chindăoani, la 12 februarie 1395. Prietenia cu Stefan îi va aduce şi sprijin din partea Poloniei, condusă la acea vreme de către Vladislav al II-lea Iagello (1386 – 1434). Mulţumire acestui sprijin, Vlad I acorda regatului polon, într-un act emis la 28 mai 1396, o serie de privilegii, afirmând în mod laudativ că îi datora regelui polon, câştigarea tronului Ţării Româneşti. Vlad I va mai provoca regelui maghiar Sigismund de Luxemburg şi alte neplaceri, prin recunoaşterea suzeranităţii regelui polon Vladislav II Jagełło şi a drepturilor acestuia şi ale soţiei sale Hedviga, asupra regatului maghiar (28 mai 1396).
Pe fondul încercării recuperării tronului, Mircea cel Bătrân avea să lanseze o campanie militară împotriva lui Vlad I, in vara anului 1396. Vlad I sprijinit de contingente turce va reuşi însă să-şi păstreze domnia.
În urma bătăliei dezastruoase pentru creştini de la Nicopole, septembrie 1396, otomanii ocupă tot nordul Peninsulei Balcanice, stabilindu-şi graniţa la sud de Dunare. Urmarea acestei victorii otomane este catastrofală pentru principii creştini. Sigismund de Luxemburg se refugiaza în Germania şi-şi pierde un scurt timp domnia Ungariei, Ioan Straţimir al Vidinului a fost luat prizonier de către sultanul Baiazid şi trimis în prizonierat în Asia Mică, unde va şi muri, la scurt timp, Mircea cel Bătrân se retrage în exil în Transilvania, iar Vlad I, nu se cunoaşte motivul, pierde sprijinul turcilor.
În octombrie 1396, Mircea aliat cu transilvăneni conduşi de voievodul Stibor de Stiboricz (1395-1401, 1410-1414) întră în Tara Românească cu scopul declarat de a-l înlătura pe Vlad I. În urma luptelor pierdute cu transilvăneni, Vlad I se retrage în cetatea Dâmboviţei. În urma asediului acestia , domnitorul este capturat la 31 ianuarie 1397, cu întreaga lui familie. Se pare că însă imediat după prinderea lui, acesta moare în urma rănilor dobandite în luptă.
În ciuda faptului că Vlad I, a încercat , prin mijloace socotite chiar neconvenţionale la acea vreme , să-şi recapete dreptul de a domni în urma filiatiei lui de la Dan I, tot el este cel care va fi făcut cunoscut în istorie sub numele de „Uzurpatorul”. Nu credem însă că aceasta poreclă i se potriveşte însă, atât timp căt Mircea cel Bătran a preluat domnia ţării în defavoarea adevăratului urmas a lui Dan I.

Dan I (1383 – 1386) | Mircea cel Bătran (1386 – 1418) >