Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.
< Sas Vodă (1354 – 1359) | Dragoş al II-lea (1359 – 1361) >
Balc şi fraţii săi
Urmaşul lui Sas la conducerea mărcii moldave va fi unul dintre fii lui, pe nume Balc sau Baliţă, care va primi această funcţie (de Markgraf) pentru câteva luni, în anul 1359, ca urmare a morţii tatălui său. Miron Costin, în neştiinţă documentară, generează o descendenţă proprie a urmaşilor lui Sas: Lasco Vodă , Bogdan Vodă, Petru Vodă, Roman Vodă, Ştefan Vodă, fără să–l pomenească pe acest Balc, omniprezent în cronicile maghiare ale timpului.
În anul 1359, Bogdan, voievod de Maramureş, reuşeşte, în urma unor lupte sângeroase să îl înfrângă pe Balc şi să-l alunge în Transilvania.
La sfârşitul anului 1359, Balc şi Dragoş II pătrund în Moldova şi după lupte îndelungate reuşesc să-l înfrângă pe Bogdan şi să preia controlul asupra celei mai mari părţi a Moldovei. La conducerea noi “mărci” maghiare vor fi numiţi succesiv şi Balc şi Dragoş II. Însă între anii 1360 – 1361, Bogdan reuşeşte să-i înfrângă pe cei doi. Balc reuşeşte să scape fugind în Transilvania, dar Dragoş II se pare ca a fost ucis într-una din luptele duse împotriva lui Bogdan.
Balc va mai conduce o expediţie militară maghiară îndreptată împotriva lui Bogdan Vodă, dar fără succes. Armata maghiară este decimată de oştile domnitorului, iar Balc reuşeşte să fugă, grav rănit, refugiindu-se în Transilvania. În semn de mulţumire pentru serviciile făcute de Sas, fiul său Balc este împroprietărit de coroana maghiară, în anul 1365 la 2 februarie, cu moşia Cuhea, care fusese anterior a lui Bogdan Vodă: “Ludovic, din îndurarea lui Dumnezeu, regele Ungariei, ….vrem să ajungă la cunoştiinţa tuturor, <că> viteazul bărbat Balc, fiul lui Sas, voievodul nostru maramureşan, iubit nouă şi credincios, şi readucând în amintirea înălţimii noastre nemăsuratele lui slujbe, prin care el, făcându-se plăcut maiestăţii noastre, din tot acel timp, în care cu o atât de mare <şi> fierbinte iubire s-a alăturat maiestăţii noastre, încât a venit din ţara noastrăa a Moldovei, lăsând în urmă în acea ţară, pe părinţii lui dragi şi o mulţime de rude, precum şi bunurile sale toate, în ţara noastră a Ungariei, în sânul iubirii noastre şi a observat …. cât de folositoare sunt slujbele în care avea de gând să se angajeze pentru sporirea slavei şi puterii noastre, încât noi, retrecând prin minte aceste <slujbe> si alte vrednicii preavestite ale slujbelor sale, …..cu osebire în zisa ţară a noastră moldoveană, nu fără vărsarea propriului sânge şi fără îndurarea unor răni mortale şi cu cruda moarte a fraţilor <şi> apropriaţilor săi, precum şi a foarte multor servitori …. ca atare, socotind că este un lucru demn ca unui om vrednic trebuie să i se dea răsplăţi vrednice, iar celor mari să li se dea răsplăţi mari şi ca o răsplată bogată trebuie să întremeze şi să refacă sudorile <şi> truzile, ca un semn al iubirii şi dragostei noastre osebite, am dat, am dăruit şi am hărăzit o moşie a noastră numită Kuhnya (Cuhea), avută în ţara noastră a Maramureşului, împreună cu alte sate numite Jood (Ieud), Backow (Bocicoel), Kethuyssou (Două Vişee), Moyse (Moisei), Bors (Borşa) şi Keethzeleste (Două Sălişte), aflătoare în aceaşi ţară a Maramureşului şi care ţin de aceaşi mosie Kuhnya … trecute în mâinile noastre regeşti de la voievodul Bogdan şi fii săi, adică de la necredincioşii noştrii învederaţi, datorită blestematei lor vină de necredinţă – pentru ca fulgerându-i diavolul, duşmanul neamului omenesc, care rănindu-le grav inima cu săgeţile sale otrăvite ale ticaloşiei şi înşelăciunii, i-a convins că, abătându-se de mai multe ori de la calea adevărului şi de la statornicia cuvenitei credinţe (şi> plecând pe ascuns din zisul nostru regat al Ungariei în pomenita noastră ţară moldoveană, uneltesc să o păstreze pentru ei, spre paguba maiestăţii noastre, …. după ce aceiaşi Bogdan şi fii lui au fost privaţi şi deposedaţi cu totul de pomenitele moşii (din Maramureş), ca unii care nu le meritau, pentru ca nu cumva răutatea să treacă drept pildă în ochii altora care ar încerca asemenea lucruri, şi după ce toate înscrisurile emise pentru aceiaşi Bogdan şi fiii săi pentru pomenitele moşii au fost nimicite, stricate şi socotite deşarte, zisului Balc voievodul şi prin el lui Drag, Dragomir şi Ştefan fraţii lui buni….. (Diplome maramureşene din secolul XIV şi XV, pag.72 – 75).
Abia după 8 ( opt) ani de la data donaţiei, în anul 1373, la 4 septembrie, Balc şi fraţii lui vor intra, prin mila regelui, în posesia moşiei promise! (Diplome maramureşene din secolul XIV şi XV, pag.83-87).
Totuşi fiii lui Sas nu vor fi uitaţi de regele Ungariei, astfel încât acesta le acordă titlurile de voievod al Maramureşului lui Balc şi de Magister lui Drag. În anul 1373 Balc şi Drag vor mai purta titlurile şi funcţiile de comiţi de Maramureş şi Sătmar, primind în posesie oraşele regeşti din Maramureş şi cetăţile Hust, Nialab şi Cetatea de Piatră din ţinutul Chioarului. În aceeaşi perioadă intră şi în posesia moşiilor de la Cuhea, astfel că vor deveni cei mai puternici magnaţi ai regatului maghiar.
Fratele lor Ştefan se stabileşte în Polonia, unde se căsătoreşte cu o contesă poloneză. În anul 1365, Ştefan primeşte de la regele polon Cazimir moşiile Rybotycze, Welniki, Syemionow, Godicza şi Honufriy. El se stabileşte lan Rybotycza şi se va numi Szeczepan Wolozin (Valahul) de Rybotycza. Din acest Ştefan descind pe linie bărbătească 64 de familii poloneze, care mai păstrează şi în zilele de astăzi amintirea descendenţei lor din Dragoş al Moldovei.
Despre familiile româno-polone tratează pe larg lucrarea lui Wyrostek Ludvig, “Rod Dragow i Sasow na Wegzechi Rusi Halickieni” (Neamul lui Dragoş şi Sas în Galiţia), apărută în anul 1932 la Cracovia.
Cel de-al patrulea fiu al lui Sas, Ioan Valahul, este menţionat îin anul 1383 ca stăpânitor al satelor Rotunda şi Cuşniţa din Maramureş.
Al cincilea copil al lui Sas este o fată, al cărui nume, din păcate, nu-l cunoaştem. Informaţiile găsite despre ea arată doar căsătoria cu Dragomir, care a fost ucis în luptele de la Vidin, din anul 1365 şi că ea ar fi avut doi fii: pe Tatomir, ucis în timpul luptelor de la Beltz, din anul 1352 (conflictul maghiaro-lituanian la care a luat parte şi Dragoş Vodă) şi pe Ioan Românul, care, la 1387, avea să fie împroprietărit cu moşiile Iza şi Apşa de Jos în urma faptelor de vitejie ale familiei sale.
În anul 1378, relaţiile dintre fraţii Balc şi Drag şi coroana maghiară par să se răcească, deoarece într-un conflict teritorial cu Ladislau şi Lodomer, fiii lui Petru din Criva, legat de posesia unui teren al celor doi fraţi, regele Ludovic ia partea acestora din urmă, poruncindu-le lui Balc şi Drag să restituie imediat terenul aflat în litigiu.
Odată cu moartea regelui Ludovic I, fraţii Balc, Drag şi Ioan vor reintra în graţiile coroanei regale maghiare, astfel încât în anul 1384, regina Ungariei, Maria de Anjou va reconfirma fiilor lui Sas dreptul de proprietate asupra moşiei Cuhea, pentru serviciile lor în luptele contra lituanienilor.
În anul 1390, regele maghiar Sigismund de Luxemburg, soţul Mariei de Anjou, confirmă dreptul de proprietate al fraţilor Balc şi Drag asupra moşiilor Iza, Apşa de Jos, Rona de Sus, Bârsana, Rozavlea, Ruscova şi Vişeu. În acest fel, multe dintre familiile care l-au sprijinit pe Bogdan Vodă au fost “dezmoştenite”, pierzându-şi casele şi proprietăţile.
Anul următor (la 13 august 1391), Mănăstirea “Sf. Arhanghel Mihail” din Perii Maramureşului, ctitorită de către voievodului Balc şi fratele său Drag, este ridicată la rangul de “stavropighie” (mănăstire dependentă direct de Patriarhia din Constantinopol). Prin acest act s-a definit autonomia bisericească a Maramureşului şi a zonelor învecinate, aflate sub controlul direct al familiei lui Dragoş – Vodă.
Între anii 1397-1402 sunt pomeniţi fiii lui Balc, anume Dumitru şi Sandor, care solicită coroanei maghiare reconfirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor care le aparţineau. În anul 1397, localitatea Sighetul Marmaţiei apare ca villa noastra libera Zyget, fiind proprietatea familiei Drăgoşeştilor.
Menţiuni despre fiii lui Balc mai apar în actele cancelariei maghiare în anul 1405, când Dumitru intră într-un conflict armat cu fiii lui Ştefan şi în 1434, când văduva lui Sandrin, Iustina, dăruieşte satul Săcălăşeni unui oarecare Radu.
Nepotul lui Drag, Nicolae, fiul lui Gheorghe de Drăgoieşti, se va căsători cu o fată de viţă nobilă maghiară, nsuşindu-şi toate obiceiurile magnaţilor unguri, numindu-se Nicolae Dragffy de Beltek şi fiind menţionat în cronicile maghiare ale anilor 1470 ca “magistru”.
Fiul lui Nicolae, Bartholomeu Dragffy de Beltek va fi, în periada 1493–1499, Voievod al Ardealului. Interesant este faptul că acest reprezentant al familiei lui Dragoş îşi va descoperi sentimentele româneşti, întreţinând legături strânse de prietenie cu Ştefan cel Mare al Moldovei, la care fusese trimis de curtea maghiară în câteva misiuni diplomatice. Prietenia dintre Bartholomeu şi Ştefan va conduce la încheierea unei alianţe familiale, prin căsătoria Ecaterinei, fiica lui Bartholomeu, cu Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare. Iată că roata istoriei a făcut ca, la cca. 140 de ani după ce strămoşul lui Bartholomeu, Sas, fusese alungat de către Bogdan Vodă, strămoşul lui Ştefan, cele două familii să ajungă la reconciliere şi pace.
În anul 1499, Barholomeu Dragffy este destituit din funcţia de Voievod al Ardealului şi forţat să renunţe la toate moşiile sale din Maramureş în favoarea coroanei regale şi a familiei maghiare Pogany de Cseb.
Fiul lui Ioan reuseşte să salveze ceva din onoarea familiei, devenind Palatin al Ungariei şi Comite de Crasna, Solnoc şi Timiş. În timpul răscoalei lui Gheorghe Doja (1514) el este comandantul cavaleriei nobililor, care au înfrânt revolta.
Ioan Draffy este ucis în celebra bătălie de la Mohacs, din 1526, bătălie în urma căreia Ungaria, înfrântă, este inclusă în Imperiul Otoman.
Fiul lui Ioan, Gaspar, este ultimul descendent al liniei bărbăteşti a familiei Dragoş, el decedând în anul 1545.
Imensa avere a familiei intră în posesia familiei Bathory, pentru că Gaspar Dragffy de Beltek a fost căsătorit cu Ana Bathory, iar fiul lor, Gheorghe, comite de Crasna şi Solnoc, va lua numele de Bathory.