Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.
< Transilvania între anii 1280 – 1324 | Transilvania între anii 1324 -1382 >
În ciuda infrângerii fiilor lui Ladislau Kan și a refugierii lor în Țara Românească, Transilvania continua să nu-l accepte ca suveran pe Carol Robert de Anjou. În primavara anului 1324 se declanșează una din cele mai mari răscoale ale sașilor, revoltă condusă de greavul Henning din Petrești. Odată cu dispariția lui Ladislau Kan, sașii vor incerca din nou să-și recapete autonomia. Voievodul Toma de Szecseny urmând aceași politică de îngrădire a privilegiilor sașilor, începută de Kan, nu tolerează însă afirmarea identității acestora. Urmare a acestui fapt sașii se răscoala împotriva regelui și a voievodului transilvan încercând prin forță armată să-și reobțină drepturile, și chiar independența față de regatul maghiar.
În vederea rezolvării acestei grave probleme, Carol Robert de Anjou se va deplasa de la Buda la Deva în cursul lunii iulie 1324, de unde va căuta să și-i câștige ca aliați pe cnezii și voievozii maramureșeni, și pe românii din Țara Românească, în confruntările sale cu sașii, dar, și în fața noii amenințări tătare. În acest sens îl trimite pe Martin fiul lui Bugar, comitele Sălajului în solie la Basarab I pentru a-i solicita sprijinul, iar pe Phynta de Mende în Moldova, cu rol de strajă și supraveghere a mișcărilor trupelor tătare și moldovene.
În urma ajutorului acordat de către români, Carol Robert reușește să- i înfrângă pe sași în fața cetătii Rupea.
Profitând de faptul că regele era ocupat cu revolta sașilor, Ioan, fiul banului Teodor, castelan de Mehadia se răvrătește și el, în vara anului `1324 împotriva regelui. În ajutorul regelui maghiar sare însă Martin, Comitele Sălajului care asediază cetatea Mehadiei și o ocupă. Ioan este luat prizonier, iar cetatea trece în stăpânirea coroanei maghiare.
Însă trimiterea lui Phynta de Mende în Moldova, este văzuta de conducătorii tătari ca și un act provocator, drept pentru care aceștia hotăresc invadarea Transilvaniei, Ungariei și Țării Românești. Intrarea trupelor tătare și moldovene în Transilvania s-a făcut la sfârșitul anului 1324, prin trecătorile din nordul Moldovei. Cele mai grele pustiiri de data aceasta le-a suferit Țara Maramureșului. Cnezii și voievozii români vor riposta, fiind sprijiniți și de o armata maghiară trimisă, în ajutor, de voievodul Transilvaniei. Acum se remarcă, în luptele duse contra tătarilor, și cneazul Stanislău Bârsan de Bârsana, cel care avea să fie împroprietărit ulterior, în anul 1326, de către regele maghiar Carol Robert. Armatele aliate maghiaro – maramureșene reușesc să-i înfrângă pe tătari și aliatii lor într-o bătălie care a avut loc undeva în partea răsăriteană a Maramureșului. Cronicile timpului menționează că în urma acestei bătălii, tătarii și moldovenii ar fi lăsat pe câmpul de luptă un număr de 30.000 de morți.
În acest timp și Basarab I se opunea, cu succes, invaziei tătare în Țara Românească.
Dacă initial relațiile dintre cei doi conducători a fost de pace și de recunoșterii vasalității față de regele Carol Robert, Basarab avea să intre în conflict cu acesta, în anul 1330. Conflict rezultat cu o campanie maghiară în Țara Românească și o înfrangere dezastruoasă a lor, de către oștile lui Basarab I. Evenimentele sunt prezentate pe larg în capitolul consacrat lui Basarab I.
Înfrângerea armatei maghiare la „Posada” însă nu va reprezenta actul final al confruntării celor două țări și a celor doi conducători. Timp de doi ani succesivi, mongolii și românii din Țara Românească vor pustii, ca represalii, ținuturile maghiarilor și ale sașilor aflate în Transilvania.
Urmare acestei desfăsurări de forțe, Carol Robert de Anjou nu va mai îndrăzni ridicarea unei armate de pedepsire a voievodului român și va caută prin toate mijloacele stabilirea unei noi alianțe. Carol Robert de Anjou va încerca și reuși parțial câștigarea de partea lui, a fiului lui Basarab I, Alexandru Nicolae Basarab.
Evenimentele internaționale ale timpului aveau însă să slăbească pe puțin timp dominația tătarilor asupra Țărilor Române, a Transilvaniei și implicit a Ungariei.
În vara anului 1333, Olgerd (1345 – 1377), fiul lui Ghedym, mare duce al Lituaniei va intreprinde o puternică campanie îndreptată contra tătarilor. Armata lituaniană va distruge rând pe rând așezările mongole de pe coastele de nord ale Mării Negre, de la gurile Donului, și până la gurile Dunării. Pe acest considerent, Vaticanul împreună cu Carol Robert de Anjou aveau în anul 1334 să întrevadă posibilitatea ocupării Moldovei, aflată sub dominație tătară, și, reînfiintarea Episcopiei de la Milcov. Pregătirile organizării unei alianțe creștine și măsurile strategice luate pentru apărarea Transilvaniei nu vor scăpa observației tătarilor.
La sfârșitul anului 1334, tătarii hanului Uzbek au intrat în Transilvania și au prădat satele românești și saxone de la Prejmer, Codlea, Ghimbav, Vulcan, Cristian, Râșnov s.a. Cronicarii timpului menționează că prezența tătarilor s-a făcut simțită timp de 7 ani, până în anul 1340, anul morții hanului tătar.
Cronicile specifică că în urma actelor de vitejie săvârșite în urma îndelungatelor lupte de apărare au fost înobilați și dăruiți cu moșii mulți dintre românii din Transilvania și Maramureș. Printre aceștia se numără cnezii, Nicolae și Maxim din Maramureș, urmași ai voievodului de Beregh si Ung, Tatomir, care vor fi confirmați ulterior în actele cancelariei maghiare, ca proprietari a 24.000 iugare de pământ în comitatul Beregh (azi în Ungaria) pe cursul râului Iloșva.
Dar nu toți maramureșenii aveau să se alinieze politicii războinice și de expansiune a lui Carol Robert de Anjou. În condițiile acceptării sau neacceptarii suveranității maghiare sau a unei acceptări de dominție de tip „pax mongolica” tătare, Bodan voievodul maramureșenilor va opta în anul 1335 pentru a doua variantă, refuzând ajutorarea regelui maghiar. În contextul evenimentelor timpului, Bogdan întrezărea obținerea pentru el și supușii lui a unei autonomii față de coroana maghiară, sau chiar a eventualei separări a Maramureșului față de Regatul Maghiar. Declaratia lui de independență nu va conveni regelui angevin, care printr-un act emis la 6 octombrie 1335, îl obligă pe Bodgan, viitorul domnitor al Moldovei, să părăsească Maramureșul și să se stabilească în Ungaria, sub directă supraveghere a coroanei maghiare.
În virtutea acestei acțiuni pentru a nu-și pierde sprijinul voievozilor și cnezilor români din Maramureș, regele Carol Robert, își aproprie familia Drăgoșeștilor, reprezentați la acea vreme de frații Drag și Dragoș (viitorul conducator al Moldovei), pe care îi confirma în anul ca și proprietari a posesiunilor din Bedeu, ținut aflat azi în Ucraina.
Ultimii ani de domnie ale lui Carol Robert de Anjou sunt puși sub semnul acceptării dominației tătare și a încercărilor papalității de a media o întelegere cu aceștia, pe cale diplomatică, de a nu mai ataca regatul Ungariei, implicit a voievodatului Transilvaniei și a Poloniei.
Hanul Uzbek, până la moartea lui avea să-și consolideze însă influența dominantă la vest de Prut, creându-și un bun sistem de preluare și transmitere a informației. Astfel de la granițele Banatului și Transilvaniei, și până dincolo de Volga, circulația era asigurată prin drumuri bine păzite, pe care se aflau 10.000 de asezăminte, numite hanuri, popasuri poștale, iar poșta era deservită de 300.000 de cai de serviciu și personal aferent pentru transmiterea rapidă a oricărui mesaj.
În urma morții lui Carol Robert, în anul 1342, cel care-și va asuma greaua încercare de reînvigorare a regatului maghiar, va fi fiul acestuia, Ludovic I cel Mare (1342 – 1382), viitorul dușman declarat și neâmpăcat al tuturor românilor!
< Transilvania între anii 1280 – 1324 | Transilvania între anii 1324 -1382 >