Petru I Musat ( 1375 – 1392 )

carturesti.ro

Foloseste codul PREMIUM20 pentru 20 de lei reducere atunci cand cumperi cele 12 editii Istorie Veche premium dintre martie 2022 si februarie 2023. Peste 12 ore de articole de istorie pe care le primesti pe email si pe care poti sa accesezi de oriunde ai internet pe mobil, tableta sau laptop/PC.



Costea Vodă (1373 – 1375) | Roman I Muşat (1392 – 1394) >

Petru (? – d.1392) a fost domnitorul Moldovei între anii 1375-1392, fiind fiul lui Ştefan al Maramureşului şi al Doamnei Margareta Muşata şi frate cu Roman, cel care va domni după el între anii 1392-1394 şi pe Şefan, domn al ţării intre 1395 – 1399. Domnitorul s-a căsătorit în anul 1388 cu fiica regelui polon Vladislav al II-lea Iagello (1386 – 1434), având doi copii: Roman, botezat cu numele fratelui său şi Ivaşcu, consemnat documentar în 1400, aflându-se la Brest, sub ocrotirea regelui Poloniei Vladislav al II-lea Jagello şi a marelui duce al Lituaniei, Vitold.
Prima menţiune despre Petru Muşat o găsim în anul 1368, cu ocazia incidentului avut cu fratele său Ştefan. În urma morţii domnului Ştefan al Maramureşului, cei doi fraţi îşi arogă fiecare dreptul la domnie, asta în defavoarea lui Laţcu, fiul lui Bogdan. În situaţia în care Petru era sprijinit de boierii moldoveni şi maramureşeni, Ştefan a cerut ajutorul regelui polon, în schimbul promisiunii depunerii omagiului de vasalitate.
Regele polon Cazimir al III-lea (1333 -1370) trimite, la 30 iunie 1368, o oaste de pedepsire a pretendentului la tronul Moldovei, în fapt o campanie de cucerire a moldovei şi de extindere a regatului polon.
Luptele, relatate de două surse din sec. XV (cronica lui Jan Długosz şi Vita et mores Sbignei cardinalis, scrisă de Filippo Buonaccorsi Callimachus), s-au dat în Ţara Şepeniţului (nordul Moldovei), între Sniatyn şi Cernăuţi, în cursul lunii iulie 1368.
Confruntarea dintre moldovenii lui Petru şi oştile străine, venite în sprijinul lui Ştefan, a început încă de la trecerea graniţei, dar bătălia principală s-a dat la Codrii Plonini. Tactica oastei moldovene si maramuresene a constat în hărţuirea duşmanului şi prăvălirea unei mulţimi de copaci peste oştenii aflaţi pe drumul de acces, alternând cu luptele comune sau individuale (este subliniată, mai ales, confruntarea dintre Petru şi Zbigniew Oleśnicki). Oastea polonă a fost distrusă, iar cei care au scăpat cu viaţă au fost capturaţi. Conducătorii lor, Otto de Pilcza, Zbigniew Oleśnicki (cu picioarele zdrobite) şi fiul voievodului Cracoviei, Nawoj Tęczynski (care a reuşit să evadeze şi s-a refugiat la Roma, unde s-a călugărit), au fost luaţi prizonieri şi pentru ei a fost cerută o răscumpărare. Moldovenii au capturat o pradă bogată şi cele trei steaguri regale, ce reprezentau ţinuturile Sandomir, Cracovia şi Liov, împreună cu alte nouă steaguri ale unităţilor (herb-uri) nobiliare.
Poloni vor pomeni şi peste mulţi ani dezastrul suferit la Plonini, constientizând puterea militară a Moldovei acelor vremuri.
Petru însă s-a împăcat cu fratele său Ştefan, căruia i-a cedat, spre administrare, teritoriile dintre Prut şi Nistru: „Petru … împăcându-se apoi cu fratele său. Acesta cârmui partea de răsărit sau Basarabia din acest timp, şi Petru păstră pentru sine partea apuseană sau Moldova prezentă” (Cronica moldo-polonă).
Această cârmuire comună a durat doar puţin, pentru că, în acelaşi greu încercat an 1368, este pus pe tronul Moldovei urmaşul de drept al lui Bogdan Voda, Laţcu, fiul său.
Venirea la domnie a lui Petru, în anul 1375, se va face pe fondul inexistentei vreunei ameninţări maghiare sau poloneze la independenţa ţării.
Începând din anul 1375, situaţia coroanei maghiare va fi una de intrare într-un con de umbră. Regele Ludovic I (1342-1282), în urma unei campanii în Ţara Românească, în anul 1375, va cuceri Cetatea Severinului şi o parte din Banat. Această incursiune îi va determina pe Vladislav I şi pe fratele său Radu I, să riposteze la acţiunea de cucerire maghiară şi între anii 1376-1377 îi vor înfrânge pe maghiari, reintrând în posesia pământului românesc.
Din 1377 regele Ludovic I, urmare a neputinţei sale de a se impune asupra ţărilor române, a deprimării şi sănătăţii precare, dar şi a tragediilor din familie (două fete îi vor muri înainte de a împlini vârsta de 10 ani), se va retrage din agitaţia capitalei la mănăstire, preferând luxului o viaţă pioasă, între călugări. Conducerea Ungariei va fi preluată, prin intrigi şi comploturi, de către regina Elisabeta şi favoriţii ei. Ludovic va muri în anul 1382, la 10 septembrie, în vârstă de doar 56 de ani.
Ungaria va intra într-o lungă perioadă de criză monarhică. După moartea lui Ludovic I, tronul a fost preluat de către fiica acestuia, Maria D’Anjou (1382-1385 şi 1386- 1395), în vârstă de doar 11 ani, ducând la ample lupte de succesiune, care se vor finaliza cu detronarea ei de către Carol al II – lea cel Mic (1385-1386), fiul lui Lajos, duce de Durazzo. În luptele interne dintre nobili maghiari, fracţiunea angevină va câstiga, readucând-o pe Maria pe tronul Ungariei în anul 1386, iar consolidarea puterii ei va fi statuată în anul 1387, când i se va impune căsătoria cu Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), principe elector de Brandenburg. Maria D’Anjou va muri de altfel, în conditii misterioase, în anul 1395, lăsând tronul Ungariei lui Sigismund de Luxemburg.
Singurul conflict al lui Petru în acea perioadă este menţionat într-un document lituan, datat la 10 noiembrie 1377, cu ocazia “trădării neaşteptate” a lui “Giurgiu, voievod al românilor”. Giurgiu, probabil Giurgea, era conducătorul unei mici formaţiuni politice din Moldova. Probabil contestatar al legitimităţii lui Petru I ca domn, a fost nevoit, în urma unor comploturi, să părăsească Moldova şi să solicite protecţia lui Ludovic I, la acea vreme şi rege al Poloniei, fiind găzduit de către ducele Vladislav de Oppeln, guvernatorul Haliciului.
Cu scopul pedepsirii lui Petru I şi, eventual a înlocuirii lui, în cursul aceluiaşi an, 1377, în decembrie intră în Moldova o armata lituaniană. Nu se cunoaşte exact locul bătăliei care a urmat, certă este doar victoria lui Petru şi faptul că puţini lituanieni au rămas în viaţă: „încât n-au mai adus înapoi decât puţini din caii lor”.
Polonezii, în urma dezastoasei înfrângeri suferite la Plonini, vor renunţa la supunerea Moldovei, încercând, în schimn, o apropriere între ei şi Petru. Odată cu venirea lui Sigismund de Luxemburg pe tronul Ungariei, în anul 1387, Petru conştientizează pericolul “renaşterii” pretenţiilor coroanei maghiare asupra Moldovei. La mijlocul lunii septembrie 1387, Petru I Muşatinul, asistat de cinci “consilieri supremi” – boierii Giula, Burlea, Drag, Stanciul şi Stanislav, a sosit la Liov (Lvov) unde, timp de aproape două săptămâni, a purtat tratative cu regele Vladislav al II-lea Jagello (1386 – 1434). Ele s-au încheiat prin depunerea de către voievodul moldovean a omagiului său de vasal al coroanei polone, confirmat prin două acte scrise, semnate separat, respectiv de voievodul Petru şi boierii lui.
În anul 1388 Petru se căsătorește cu sora regelui Vladislav Jagello, împrumutându-l pe acesta cu 3.000 ruble de argint (echivalentul a 52 kg de aur fin), pentru care i s-a amanetat Pocuţia, o provincie de 8.000 de km2. Până la urmă, suma nu a fost returnată niciodată în întregime.
Cu toate că în anul 1389 a semnat un act de alianţă cu Mircea cel Bătrân, Petru nu s-a implicat în luptele cu turcii, profitând însă de acest lucru şi extinzându-şi ţara mult în sud, până în graniţă cu Ţara Românească. Petru va interveni pe lângă regele Vladislav II Iagello în favoarea lui Mircea cel Bătrân, acesta din urmă semnând un act de alianţă cu coroana polonă la 6 iulie 1391.
Ca şi ctitor, a construit cetatea Sucevei, transformând-o în capitală a Moldovei; a mai întemeiat şi construit cetatea şi mănăstirea Neamţului.
Petru I Muşat a murit în anul 1392, fiind înmormântat la Mănăstirea Neamţului, domnia Moldovei fiind preluată de fratele său, Roman.

Costea Vodă (1373 – 1375) | Roman I Muşat (1392 – 1394) >